O poveste pentru copii din cartea „Zâna plăpumioară” scrisă de Katharine Pyle.
Lectură plăcută!

Teddy se afla încă în pat, însă doctorul spusese că nu peste multă vreme ar fi putut să stea la geam, pe scaunul mare cu rotile. Acum stătea sprijinit de perne și se juca cu circul de hârtie pe care i-l adusese mama lui cu o zi înainte. Micuţa lui verişoară Harriett venise atunci la el să-şi petreacă după amiaza împreună şi decupaseră amândoi toate figurinele, clovnul, jongleurul cu inelele, doamna drăguţă călare pe calul alb şi partenerul el, acrobatul călare pe murgul de culoarea cărbunelui şi pe toate celelalte.
În acea dimineaţă îşi pusese nişte cărţi groase sub plapumă și o netezise bine, ca să se facă o suprafaţă cu totul plană şi se distra aranjându-şi circul şi soldaţii, ce veniseră ca spectatori. Şi amuza aşa de tare, încât mama lui îi spuse ar fi vrut să se ducă până în camera de cusut, pentru a trage nişte tighele la maşină.
Când rămase singur, Teddy continuă să se joace nespus de fericit dar, în timp ce-şi alinia soldaţii doi câte doi, începu să se gândească din ce ce mal tare la Zâna Plăpumioară şi minunatele ei poveşti. Cu o seară în urmă adormise în timp ce marna lui îi citea ceva tatălui lui (pentru că, de când se îmbolnăvise Teddy, îşi petreceau amândoi serile în camera lui) şi când se trezise, auzi cum vorbeau despre el. Ei nu au observat că se trezise, aşa că au continuat să discute despre acelaşi lucru. Mama lui era cea care vorbea chiar în acel mornent.
-E un copil aşa de ciudat, spunea ea. Acum de pildă e aşa de obsedat de Zâna asta Plăpumioară a lui și de poveştile ei şi vorbeşte despre ea, ca şi cum ar exista cu adevărat. Habar n-am de unde i s-a năzărit aşa ceva. În niciuna din cărţile lui nu se află nimic de felul ăsta şi mi-am închipuit că i-oi fi povestit tu ceva despre ea.
-Nu. Eu nu i-am povestit nimic.
-Poate o fi fost Harriett atunci, zise mama lui.
Apoi observă că se trezise şi schimbă vorba. Teddy ar fi vrut ca mama lui s-o fi putut vedea pe zână şi atunci s-ar fi convins ea că era o zână adevărată şi nicidecum vreo inchipuire de-a lui.
S-o roage el pe zână, când o s-o revadă, s-o ia şi pe mama lui cu ei, intr-una din poveşti. Se gândea aşa de tare la zână încât nu-l surpinse deloc s-o audă de dincolo de moviliţa făcută de genunchii lui în plapumă.
-Oh, Doamne, ce e cel mai rău e că nici n-ajung bine sus, că imediat trebuie să cobor la loc.
-Tu erai, Zână Plăpumioară! zise Teddy.
-Da eu sunt, zise zâna. Ajung imediat la tine.
Şi își făcu apariţia într-o clipită deasupra moviliţei făcute de plăpumioară şi se aşeză să-şi mai tragă sufletul.
-Doamne, Doamne, dar e o colină teribil de abruptă!
-Zână dragă, zise Teddy. Aş vrea să te rog ceva. O cunoști pe mama?
– Mda, zise zâna. Ştiu cine e.
Ei bine, tocmai s-a dus până în camera de cusut şi vrea să ştiu dacă n-ar fi posibil s-o iau şi pe ea cu noi într-unul din pătratele cu poveşti.
– Vai de mine şi de mine! În nici un caz! zise zâna. Ai uitat ce ţi-am spus când am venit prirna oară la tine? -Ce mi-ai zis?
– Ţi-am zis că mă duc in vizită doar la băieţei şi fetiţe, nu la oameni mari. Ei n-ar crede în mine.
-Ba mama ar crede, zise Teddy. Ea se joacă cu mine, îi plac cărţile rnele şi eu îi povestesc absolut totul despre tine.
– Nu, nu! strigă zâna. Nici nu mă gândesc! Mă bucur să te iau pe tine în poveştile mele, dar dacă nu vrei să mergi de unul singur… Şi începu să-şi adune catrafusele ridicându-se, ca şi cum ar fi fost pe picior de plecare.
-Ba vreau, vreau cum să nu vreau, strigă Teddy. Te rog nu pleca!
-Bine, n-am să plec, dacă ţii cu tot dinadinsul să-ţi mai arăt încă o poveste, zise zâna aşezându-se la loc. Ai ales vreun pătrat?
– Încă nu, zise Teddy. Se uită la toate pătratele şi, în cele din urmă, îl alese pe cel cu negru şi alb, acolo unde îşi aşezase circul de hârtie. Foarte bine, zise zâna. Acum am să încep să număr. Teddy îşi fixă privirea asupra pătratului, iar ea începu numărătoarea. Încet, încet băiatul începu să aibă impresia că mătasea albă a pătratului ar fi fost un cer înnorat şi înaintea lui se întindea o dungă albă, iar în depărtare era ceva ce semăna cu nişte pătrăţele negre, dar nu ştia exact ce era.
– Patruzeci şi nouă, zise zâna. Când Teddy se uită în jur, văzu cum eI şi zâna mergeau pe un drum alb, prăfuit şi zâna arăta exact ca o bătrânică oarecare, numai că-I jucau ochii din spatele ochelarilor. În faţa lor se întindea un oraş cu acoperişuri şi turle negre. În depărtare se auzea sunetul unor tobe şi un zgomot difuz, ca şi cum o mulţime mare de oameni ar fi strigat foarte tare.
– Ce fac ei acolo? întrebă Teddy, iuţind puţin pasul. E cumva o paradă?
-Nu, zise zâna. Nu-i nici o paradă. E o mare serbare populară şi de-asta te-am adus aici. Dar am obosit şi mi s-a făcut foame, pentru am bătut cale lungă până aici, aşa că hai să ne aşezăm un pic pe marginea drumului şi-n timp ce ne mai odihnim puţin, o să-ţi povestesc ce se întâmplă şi ce legătură are asta cu noi.
Teddy era cât se poate de curios aşa că el şi zâna se aşezară amândoi pe iarba moale de pe marginea drumului, având cerul ceţos deasupra. Zâna scoase din buzunar o bucată de pâine şi nişte brânză. 0 rupse în două şi-i dădu lui Teddy jurnătate. Lui i se păru că nu mai mâncase nicicând ceva aşa de bun. Pentru că, aşa cum spusese zâna, le era o foame de lup la amândoi. Și după ce mâncară tot, până la ultima firimitură și zâna-şi scutură bine poalele rochiei, începu să-i povestească despre regele Țării Întunecate şi prinţesa Aurelia. Vântul adia uşor.
-Departe, foarte departe, undeva spre miazăzi, acolo unde ceru-i mai pal şi mai senin, începu zâna…trăieşte un rege căruia i se spune Regele Barbă Albă, pentru că are o barbă albă ca zăpada. El avea o singuă fiică, pe nume Aurelia, o fată pe cât de frumoasă, pe atât de bună. Din acest motiv veneau. acolo prinţi de peste mări şi ţă șă-i ceară mâna domniţei. Şi printre pretendenţi s-a numărat şi Regele Ţării de Miazănoapte, care era cel mai bogat şi mai puternic dintre toţi. Prinţesa Aurelia însă nu avu nimic să-i spună, pentru că el era pe cât de bogat pe atâta de rău. Si în cele din urmă el Işi aduse întreaga armată şi luptă împotriva Regelui BarbăAlbă, îi cuceri regatul şi o luă captivă pe prinţesa Aurelia.
În țara acestui rege există o mulţime de lucruri de tot hazul, numai că prinţesa Aurelia stă şi plânge tot timpul şi regale nu e în stare deloc s-o facă să zâmbească. Cu cât mai mult se străduieşte el să-I facă pe plac, cu atât mai tare plânge ea. Dar e aşa de frurnoasă, încât regele nu i-ar refuza absolut nimic, în afară de şansa de a se reîntoarce acasă la tatăl ei, se înţelege.
Mi-ar plăcea s-o văd pe prinţesă, zise Teddy.
-Păi asta o să şi faci, îi răspunse zâna, pentru că tu acum eşti un vestit magician şi ai venit aici să faci ceea ce nimeni pe lume în afară de tine n-ar mai avea curajul să facă. Ai venit s-o salvezi pe prinţesa Aurelia şi s-o duci înapoi la ea acasă.
– Vrei să spui că sunt chiar un magician în carne şi oase? întrebă Teddy.
– Sigur, zise zâna. Nu vezi că eşti îmbrăcat în costum de magician? Iar acolo în iarbă, Iângă tine, se află cutia ta magică. Uite! Şi zicând acestea, zâna scoase, de sub mantia ei oglinindă din oţel șefuit și i-o întinse lui Teddy, iar lui îi fu nespus de greu să se recunoască, uitându-se-n ea. Era îmbrăcat într-o robă neagră, cu o scufie tivită în chip ciudat cu caractere albe şi ţinea o baghetă albă de magician în mână. Lângă el în iarbă se afla cutia lui magică, cu ferecătură de metal. După ce se uită o vreme în oglindă, zâna i-o luă şi-o ascunse iar sub mantia ei.
– Acum haide, zise ea.E vremea să pornim din nou la drum.
-Dar ce e în cutie? întrebă Teddy, în timp ce şi-o lua de jos o urma pe zâna, care pornise deja înspre oraş. – Nu-ţi aduci aminte? zise zâna. E circul tău.
– A, da, acum îmi aduc aminte, zise Teddy.
După o vreme el şi zâna ajunseră în oraş şi acolo pe străzi, pretutindeni, se aflau oameni care râdeau, dansau şi petreceau şi la toate casele erau aninate steaguri în alb şi negru. Negru pentru Regele Ţării de la Miazănoapte şi alb pentru prinţesa Aurelia. Peste tot pe unde treceau, lumea le făcea loc şi se şoptea:
-Uite, acesta e marele magician, care a venit să-şi demonstreze măiestria înaintea prinţesei Aurelia.
În cele din urmă ajunseră într-o piaţă mare, unde era o mulţime şi mai mare de oameni. Pe o platformă înaltă, acoperită cu o draperie de argint spre care duceau nişte trepte, se aflau două tronuri. Pe unul din ele stătea un bărbat înalt, cu înfăţişare aprigă, înveşmântat în catifea neagră şi cu o coroană pe cap, tăiată dintr-un singur diamant mare, negru. lar pe celălalt stătea o tânără prinţesă, palidă la faţă, dar frumoasă ca o floare de crin. Ea era îmbrăcată în alb strălucitor. Mâinile-i erau strânse în poală şi chipu-i era nespus de trist. Pe treptele ce duceau la această platformă stăteau doi crainici, îrnbrăcaţi în alb şi negru cu trompete în mâini şi de jur împrejur erau aliniaţi soldaţi, doi câte doi. Lui Teddy îi aduseră aminte de soldaţii lui de jucărie, numai că cei de aici erau în mărime natural şi în loc să fie vopsiţi în roşu ca ai lui, erau de culoare neagră.
De îndată ce Teddy şi Zâna Plăpumioară îşi făcură apariţia în această piaţă, cei doi crainici suflară răsunător în trompete şi veniră jos să-i întâmpine.
-Faceţi loc, faceţi loc pentru marele magician! strigau ei şi-i escortară pe el şi pe zână, prin mulţime, până în capul scărilor. Regele Ţării de Miazănoapte îl ţintui cu privirea, cu ochii lui negri şi tăioşi, încât lui Teddy i se făcu frică. Tu eşti marele magician? îl întrebă regele.
— Da, eu sunt, zise Teddy, înclinându-se. Atunci arată-ne şi nouă un pic din ceea ce eşti stare şi pentru care s-a dus vestea, zise regele. Și dacă vei fi în stare s-o faci pe printesă să zâmbească, o să primeşti de la mine orice ai să-ti doreşti, fie chiar şi jumătate din împărătia mea.
Teddy se înclină din nou, apoi îşi puse jos cutia fermecată şi scoțând de Ia cingătoare o cheie de fier, o deschise şi-i ridică capacul. Înăuntru se afla circul său de hârtie, exact aşa cum îl decupaseră el şi cu Harriett, acrobatul şi doamna cea frumoasă, clovnul, jonglerul… şi toti ceilalti.
Cu bagheta-i magică Teddy trasă un cerc pe pământ şi apoi, în timp ce toată lumea era cu ochii atintiti la ceea ce făcea el, îi scoase pe toti din cutie şi-i aşeză în cercul trasat. Apoi îşi agită bagheta magică deasupra lor şi strigă.
-Abracadabra!
Toată lumea înăltă capul să vadă mai bine, iar regele însuşi se ridică în picioare, numai că nu se Intâmplă nimic.
Abracadabra! strigă Teddy din nou.
Tot nimic nu se întâmplă. Se uită în jur la multimea de oameni, la soldatii cu privirea încruntată şi Ia rege şi simți că i se înmoaie picioarele.
-Abracadabra! strigă el pentru a treia oară, lovind pământul cu bagheta-i magică.
Atunci se petrecu o minune. Cercul pe care-l trasase el cu bagheta începu să se măreaseă, exact la fel cum se întâmplă cu cercurile ce apar după ce arunci o piatră în apă. Acum se transforrnase într-o adevrată arenă de circ, iar circul lui de hârtie se transformase într-unul adevărat. Clovnul mergea de colo colo, cu mâinile în buzunare, făcând giumbuşlucuri. Jongleurul îi trase o scatoalcă. Caii erau unul alb ca Iaptele şi celăialt negru ca smoala și mergeau la galop, în ritmul muzicii şi toată lumea aplauda de mama focului.
-Minunant, minunat! exclamă şi regele.
Era însă ceva şi mai minunat de atât. În timp ce calul negru galopa de jur Imprejur, Teddy se duse repede la el şi sări în spatele lui, uşor ca o pană şi călări, cu roba-i neagră, tivită cu caractere albe, fluturându-i în aer. Apoi din mers, îşi descheie mantia şi o scoase de pe el, rămânând imbrăcat în alb şi argintiu, iar bagheta-i magică se transformase într-o cravașcă mică de argint.
Apoi făcu o săritură în aer, un salt mortal, se aşeză la loc pe cal, în timp ce muzica cânta din ce în ce mai tare. Teddy făcu turul arenei, călărind când cu spatele, când cu fata, când ridicat, când stând într-un singur picior, când cu picioarele în aer, sprijinindu-se-n mâini. Apoi sări-n sus şi trase un fluierat răsunător. La acel semnal, îşi făcu aparitia în ring calul alb ce galopa în acelaşi pas cu cel negru iar Teddy călărea ridicat, cu câte un picior pus pe fiecare din ei. Călărea din ce în ce mai repede, strigând hopla! şi chiar şi regale îl aplaudă. Făcu turul arenei de două ori şi a treia oară îşi ridică cravaşa-i micuță în aer şi strigă sus! sus!
La aceste cuvinte, armăsarii lui săriră din ring şi urcară treptele până pe podiumul unde se aflau regele şi prințesa. Acolo Teddy o prinse pe prințesa Aurelia de mână şi-i zise:
– Am venit să te salvez!
Și până să apuce regele să spună ceva sau să facă vreo mişcare, el o săltă pe printesă în şaua calului alb, şi plecară goană de acolo.
Atunci regele se ridică în picioare strigând:
-Opriti-i!
Soldatii stăteau nemişcati, dar la strigătul regelui porniră în urmărirea fugarilor, numai că Teddy îşi ridică-n aer cravaşa .
Abracadabra! Dibidibidiii!
Ce afi fost mai inainte,
Tot asta veţi!
La aceste cuvinte soldaţii se transformară în soldaţi de jucărie şi arătau că… erau ei oare chiar soldăţeii lui de lemn? Și prinţesa! Nu era ea oare păpuşa pe care o uitase Harriett cu o seară înainte la el şi pe care el şi-o pusese Iângă genunchi, ca să urmărească spectacolul? lar străzile erau numai de mătase în alb și negru?
lată-l înapoi în camera lui, cu soldaţeii lui de lemn și circul de hârtie. Iată şi pătrăţelul de mătase cu cartea aflată sub eI și Zâna Plăpumioară stând pe genunchii lui.
– Oh, zână, exclamă Teddy, dar ce s-a întâmplat cu noi? Am fugit de acolo? Dar n-aş fi vrut să plecăm povest aşa de curând
– Sigur că ai scăpat de acolo, îi zise zâna. Cum să mai poată regele să te oprească, după ce i-ai prefăcut soldaţii in soldaţi de lemn?
-Și cu tine ce s-a întâmplat? întrebă Teddy.
– A, am luat scufia clovnului, zise zâna pentru că era fermecată şi puteam să-mi îndeplinesc orice dorinţă şi am ajuns înaintea ta şi a prinţesei la curtea regelui BarbăAlbă.
Teddy se gândi o clipă apoi trase un oftat adânc.
– Ce mi-ar fi plăcut să fi avut un cal adevărat de circ, spuse el. Să fi putut călări de jur imprejur şi să se uite toată lumea la mine şi aclame. Dar prinţesa ce a zis când a văzut că am salvat-o?
– Ah! Nu cumva e mama ta pe hol? Trebuie să plec. Bietele mele oase! Câtamai dealul trebuie să tot urc şi să tot cobor! Oh, doamne, doamne!