Recenzii

Fetița care a salvat Crăciunul – Matt Haig (recenzie)

fetița care a salvat crăciunulÎmi plac foarte mult cărțile cu povești de Crăciun. În topul preferatelor mele se află seria de cărți scrise de Matt Haig :

1. “Un băiat numit Crăciun” – devenită cea mai bine vândută carte a autorului;

2. “Fetița care a salvat Crăciunul”;

3. “Eu și Moș Crăciun” – volum pe care abia aștept să îl citesc.

Rating: ⭐⭐⭐⭐⭐
Rating Goodreads: 4.18 ( 2,134 ratings)
Matt Haig (n. 1975) este un jurnalist și scriitor britanic.

“Fetița care a salvat Crăciunul” a apărut în anul 2017 la Editura Nemira, Colecția Nemi, are 336 de pagini și la fel ca și prima carte este ilustrată de Chris Mould. Sub titlul original “The Girl Who Saved Christmas”, cartea fost publicată pentru prima dată în anul 2016.

Prima parte, “Un băiat numit Crăciun” a devenit cartea mea preferată de Crăciun și mi-a deschis apetitul pentru celelalte părți.

Magie, reni, elfi, spiriduși, cadouri, aventură într-un singur roman fascinant.

Povestea însă continuă, iar cea de-a doua parte, “Fetița care a salvat Crăciunul” nu este mai prejos.

Intriga cartii “Fetița care a salvat Crăciunul”fetita-care-a-salvat-craciunul-cosar

Amelia Wishart, o fetiță de 8 ani, este primul copil care a trăit vreodată bucuria primirii un cadou de la Mos Crăciun.

Cel de-al doilea roman debutează cu scrisoarea Ameliei către acesta. Ea locuiește cu mama ei bolnavă și pisoiul Căpitanul Funingine în Londra. Pentru a-i putea cumpăra mamei sale medicamente continuă munca dificilă a acesteia, aceea de coșar.

După cum se poate observa, viața Ameliei nu era tocmai roz, singurul fapt ce o ajuta să meargă mai departe era speranța și încrederea în Moș Crăciun. Așadar, îi cere acestuia un singur lucru, să o facă bine pe mama sa.

În același timp însă, la polul Nord, trolii atacă satul Elfhelm, lăsându-l în ruină. Acest lucru duce la anularea Crăciunului, întrucât Moșul era ocupat cu reconstruirea satului și descoperirea misterului din spatele acestui atac.fetita-care-a-salvat-craciunul-creeper

fetita-care-a-salvat-craciunul-creeper

In ajunul Crăciunului mama Ameliei moarte, iar aceasta se trezește în azilul pentru săraci al domnului Creeper. Un om răutăcios ce nu iubește copii.

După toate astea, deși Amelia fusese primul copil care crezuse în Moș Crăciun, își pierde speranța și nu mai crede în magia Crăciunului.

Astfel, după un an, încet, încet, magia de la Polul Nord începe să se stingă. Renii nu mai zboară, iar aureola boreala își pierde culorile. Toate acestea făcând imposibilă misiunea Moșului din seara de Ajun.

Oare ştii cum funcţionează magia?
Acea magie care îi face pe reni să zboare pe cer? Cea care-l ajută pe Moş Crăciun să călătorească prin toată lumea într-o singură noapte? Cea care poate opri timpul în loc şi îţi poate îndeplini visurile?
Cu speranţă.
Aşa funcţionează.
Fără speranţă, n-ar exista magie.
Nu Moş Crăciun, Blitzen sau vreunul dintre ceilalţi reni fac magia posibilă în noaptea de Ajun.
Ci orice copil care vrea şi îşi doreşte ca ea să se petreacă. Dacă nimeni nu şi-ar mai dori-o, n-ar mai fi nicio magie.

fetita-care-a-salvat-craciunul-mosDar Moș Crăciun știe că Amelia poate salva Crăciunul, trebuie doar să o facă să creadă din nou. Dar pentru acest lucru, mai întâi trebuie să o găsească. Și uite asa începe aventura Moșului prin Londra.

Dar Moș Crăciun știe că Amelia poate salva Crăciunul, trebuie doar să o facă să creadă din nou. Dar pentru acest lucru, mai întâi trebuie să o găsească. Și uite asa începe aventura Moșului prin Londra.

Ceea ce urmează deține ingredientele unui roman plin de aventură, magie, suspans și umor. Până și o poveste de dragoste se înfiripă spre final.

Mai multe însă vă las să descoperiți în carte.

Opinii personale-“Fetița care a salvat Crăciunul”

Mi-a plăcut foarte mult această carte. Este un roman captivant, plin de acțiune, dar și înduioșător în același timp.

Autorul prezintă două locuri în antiteză. Elfhelm, un loc magic, plin de jucării și dulciuri și Londra epocii victoriene, un oraș gri și trist, plin de copii orfani.fetita-care-a-salvat-craciunul-amelia

fetita-care-a-salvat-craciunul-amelia

Tot în paralel am urmărit și aventurile magice ale lui Mos Crăciun în satul Elfhelm în investigarea atacului trolilor, și aventurile umane, pline de suferință ale Ameliei în orfelinatul domnului Creeper.

La fel ca și în cazul lui Nikolas din primul volum, traseul Ameliei este plin de greutăți și nedreptăți.

Uneori trebuie să treci prin întuneric ca să vezi lumina.

Domnul Creeper mi-a amintit de Scrooge din “Poveste de Crăciun” a lui Charles Dickens. De fapt, mai toată cartea are ceva din atmosfera cărților lui Dickens care este și personaj secundar în această carte. Secvențele în care el apare mi-au plăcut mult. Mi s-au părut bine construite și originale.

— Crăciun fericit! zise omul.
— Da, îngăimă Charles Dickens, care nu avu putere să-i ureze şi el „Crăciun fericit”.
— Nu e asta cea mai bună perioadă a anului? continuă omul.
— Da. Şi cea mai rea, totodată.

De asemenea, cărțile pentru copii ale lui Matt Haig au ceva și din universul fascinant al cărților lui Roald Dahl.

O altă parte care mi-a plăcut este aceea în care Moș Crăciun aterizează în camera Reginei Victoria a Angliei. Dialogul este savuros.

fetita-care-a-savat-craciunul-regina1l

Acest roman poate fi citit și separat de primul, existând doar câteva referințe, dar ar fi păcat să ratezi “Un băiat numit Crăciun”, un roman plin de magie și să nu descoperi povestea lui Nicolas, devenit Moș Crăciun.

Recomand cu mare drag “Fetița care a salvat Crăciunul”, cât și prima parte, nu doar copiilor, ci tuturor cititorilor de toate vârstele. E o carte frumoasă, a cărei magie își face efectul mai ales când e citită în preajma sărbătorilor, alături de o băutură fierbinte și cuibăriți sub o pătură pufoasă.

Profitați cât mai mult de această perioadă căci trece foarte repede.

S-ar putea să-ți placă și :

Cele mai frumoase cărți de Crăciun

Lista cărților cu povești de iarnă și povești de Crăciun citite

Top 10 cele mai frumoase poezii de iarnă și Crăciun

Lectură plăcută!

9 thoughts on “Fetița care a salvat Crăciunul – Matt Haig (recenzie)

Lasă un răspuns