Povești și poezii

Poezii despre mama

Poezii despre mama

Vă las mai jos o selecție cu cele mai frumoase poezii despre mama.

M-a crescut mama în poală – Nina Cassian

M-a crescut mama în poală
De la leagăn pân la școală.
Zile-ntregi și nopți de-a rândul
Mi-a vegheat somnul și gândul.

M-a-nvățat să gânguresc,
Să zic mama, să zâmbesc.
M-a-nvățat apoi prin casă
Primii pași până la masă.

M-a-nvățat să nu m-alint
M-a-nvățat să nu mint,
Să nu știu ce este frica,
Toate m-a-nvățat mămica.

Mamă bună, mama dragă,
Te-oi iubi o viață-ntreagă
Pentru tot ce ai făcut,
Pentru că tu m-ai crescut!

Cântec femeiesc – Adrian Păunescu

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…

De ziua mamei – Elena Farago

Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăț măcar
De pe carte o urare.
Și nu sunt destul de mare
Ca să-ți dau un dar.
Dar îți dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor
Și pe mâna asta care,
Mă-ngrijește-n fiecare zi
Cu atâta dor!
Zile lungi și voie bună
Îți doresc eu mult,
Și mă rog de flori să-ți spună
Să mă ierți, mămică bună,
Că nu știu mai mult!

Cuvântul mama – Grigore Vieru

Pruncii îl zuruie.

Bătrânii îl visează.

Bolnavii îl șoptesc.

Muții îl gândesc.

Fricoșii îl strigă.

Orfanii îl lacrimă.

Răniții îl cheamă.

Iar ceilalți îl uită.

O, Mamă! O, Mamă!

Mama – Panait Cerna

Din vârsta fericirii fără minte,
Icoane dragi mi-apar mereu-nainte.

De lume răzlețită și sfioasă,
În rama de salcâm zăresc o casă.

Și-n casă, într-un colț întunecat,
Văd un copil de mama lui certat.

Din toți câți trec, nu-i nimeni să-l aline
Și-adoarme-ncet copilul, în suspine.

Dar peste noapte-o biruiește dorul
Și mama merge unde-i doarme-odorul.

El simte cum s-apleacă peste dânsul
O umbră bună ce îi șterge plânsul.

De gâtul ei s-atârnă în neștire.
Toți îngerii din ceruri îi sunt frați!

Învăluiți de-a candelei lucire,
Copil și mamă dorm îmbrățișați.

Mamă, de-ai fi o stea – Grigore Vieru

Mamă, de-ai fi o stea-n cer lină,
Te-aș găsi după lumină,
Rostire-aș spre fața ta:
“Când dormi, maică, dumneata?”

De te-ai face spic secară,
Te-aș găsi după povară
Și te-aș întreba tot eu :
“Nu ți-i, măiculița, greu?!”

De-ai fi-n codru-o păsăruică,
După glas afla-te-aș, muică,
Zice-aș ud de roua ta:
“Ce dor ai de cânți așa?!”

De te-ai face-n văi o floare,
Te-aș găsi după suflare,
Spune-ți-aș vorbe cerești:
“Maică, tot frumoasă ești !”

Cea mai scumpă de pe lume – Nichita Stănescu

Spune-mi care mamă-anume
Cea mai scumpă e pe lume?
Puii toți au zis de păsări,
Zarzării au zis de zarzări,
Peștișorii, de peștoaică,
Ursuleții, de ursoaică,
Serpișorii, de șerpoaică,
Tigrișorii, de tigroaică,
Mânjii toți au zis de iepe,
Firul cepii-a zis de cepe,
Nucii toți au zis de nucă,
Cucii toți au zis de cucă,
Toți pisoii, de pisică,
Iară eu, de-a mea mămică.
Orice mamă e anume,
Cea mai scumpă de pe lume!

Mama – Grigore Vieru

Foicică dulce poamă
Toată lumea are mamă,
Melcul, iedul, ursulică,
Puiul cel de rândunică.
Fuge noaptea și dispare
La tot puiul bine-i pare
Că din nou e dimineață
Și-și vede mama la față.

Mi-e dor de tine, mamă – Grigore Vieru

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o sama,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mama.

Măicuța mea: grădină
Cu flori, cu nuci și mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuțo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor și omenie
Și cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde
Și frunza o destrăma.
Mi-e dor de-a tale brațe,
Mi-e dor de tine, mama.

Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ți caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

Chipul mamei – Lucia Muntean

Chipul mamei minunat,
Astăzi singur l-am pictat:
Pentru părul ei frumos,
Inelat și mătăsos

Am luat rază de soare
Și am pus-o în culoare;
Pentru ochii arămii,
Frunză toamnelor din vii;

Pentru gură zâmbitoare,
Rozul parfumat din floare;
Pentru fața ei cea fină,
Puful caisei din grădină.

Cu a inimii culoare,
Am pictat și-o sărutare
Pe obrazu-i luminos,
Că să-i mulțumesc frumos
Pentru toate câte face,
Pentru că mă crește-n pace!

Mama – George Coșbuc

În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară –
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră…
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.

… O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti –

„Ce vezi? î întreab-o fată.

„Nimic… Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:

„Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire…
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate…
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!… Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat –
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!

Mama – Nicolae Labiș

N-am mai trecut de mult prin sat și-mi spune.
Un om ce de pe-acasă a venit
Cum c-a-nflorit la noi mălinul
Și c-ai albit, mămucă, ai albit.
Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă.
Eu nu știu cum să cred atâtea vești,
Când din scrisori eu văd precum matale
Din zi în zi mereu întinerești.
Sus, pe cer, sunt multe stele.
Pe pământ sunt floricele,
Dar niciuna dintre ele
Nu-i ca ochii mamei mele.
Fiecare pui
Are mama lui
Și eu tot așa
Am mămica mea!

Mamă de departe – Nichifor Crainic

Lângă lacul larg-înfiorat şi pal,
Te-am văzut în toamnă rămânând pe mal,
Profilată trist pe cerul sângeriu,
Printre foi căzute prea de timpuriu,
Cu năframa-n care căutai să-ngropi
Sfâşiatul suflet risipit în stropi,
Mamă de departe.
Şi de-atunci mereu
Lacrimile tale cad în gândul meu:
Frunze veştejite peste lacul pal
Turburându-i veşnic sfărâmatul val.

O, mamă… – Mihai Eminescu

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă si de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngâna glasul tau…
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Când voi muri, iubito, la creștet să nu-mi plângi;
Din teiul sfânt și dulce o ramură să frângi,
La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;
Simți-o-voi o data umbrind mormântul meu…
Mereu va crește umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar dacă împreună va fi ca să murim,
Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim,
Mormântul să ni-l sape la margine de râu,
Ne pună-n încăperea aceluiași sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu…
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.