Povești și poezii

Repetabila povară (2) – poezie de Adrian Păunescu

Regretabila povară 2 poezie de Adrian Păunescu

Repetabila povară (2) de Adrian Păunescu

Am mai scris despre voi, dragii noștri părinți,
Când erați mai activi, când erați mai fierbinți
Și ce-am scris m-a durut, și ce-am scris v-a durut,
Am privit îndelung, ca ochi mut spre ochi mut.

Și acum, mai bătrâni, și acum mai târziu
Îmi mai cereți să spun, îmi mai cereți să scriu,
Căutați peste timp c-un benefic reproș,
Peste rana de os ochelarii sunt roși.

Înainte puțin, înapoi amintiri
Și ce degete-aveți, zi de zi mai subțiri,
Numai calciu bătrân pe la încheieturi
Și vecini mai nervoși și nepoți mai impuri.

Ce să scriu despre voi, dragii noștri bătrâni,
V-aș minți, însă știu că priviți în fântâni
Și din ele vedeți cum v-ați stins și v-ați dus
Și remedii nu sunt și întoarceri nici nu-s.

Vin poștașii la voi, zâmbitori uneori,
Telegrame purtând cu nepoți rotunjori
Și voi faceți un chef cu un vin îndulcit
Și cu pâine și unt cât un vârf de cuțit.

Dimineața plecați, ca la treburi cândva,
Dar la prânz oboseala de umeri vă ia,
Zi de pensie-aveți, sărbătoare aveți,
Când sunteți guralivi și sunteți îndrăzneți.

Mai vorbiți prin oraș, mai vorbiți între voi
Cât vă costă un loc de mormânt pentru doi.
Și la mers vă-ndemnați mai rigizi, mai domoli,
Căutați leacuri noi pentru vechile boli.

Și nici lacrimi în ochi nu mai țineți acum
Când trăiți fără trai și aproape postum.
Dragii noștri părinți, suferinzi și bătrâni,
Miorițe spre voi mai coboară din stâni.

Și vă spun despre noi ce mai e și ce nu-i
Și v-ați plânge cuiva, dar tăceți nimănui.
Și ce plug v-a tăiat în obraz brazde-adânci
Și ce vulturi fatali v-au strigat de pe stânci?

Mai rămâneți cu noi, nu plecați nicăieri,
Nu ne sunteți bătrâni, nu ne sunteți poveri.
Vă iubim tot mai mult, nopți și zile n-ajung,
Însă voi hotărâți c-ați trăit prea-ndelung.

Hai, priviți-ne în ochi, cât nimic nu s-a frânt,
Ce-i cu voi de priviți insistent în pământ?
Locul vostru e-aici, nu vă strângeți așa.
Vai, ce mici ați rămas sub povara prea grea.

Totdeauna prea mici cei bătrâni ne rămân
Că-ntr-o zi ca pe prunci i-om purta lângă sân.


Pe carturesti.ro găsești volumul de poezii „Totuși toamna” de Adrian Păunescu.

Lasă un răspuns