Vin, nu foarte des, dar vin mai largi, mai lungi verzui, mai verzi, mai foarte verzi ca să nu-i
prinzi, ca să nu-i pierzi, ca să nu-i uiți, să nu-i ajungi.

Vin, da, desigur vin mai zvelți, mai
repezi, rotund și larg în unde ca să nu-i poți nicicând pătrunde și nicicând să-i lepezi.

Vin,
știu eu da, mirări, candori, se-apropie, se și zăresc cu gândul și largul lor, iar parcurgându-l,
ai să-i cunoști și ai să mori, și-ai să reînvii și ai să mori de șapte și de paișpe ori.

Vezi și alte poezii scrise de Nichita Stănescu.