Cartea File din cartea naturii de Ion Agârbiceanu este una din cărțile mele preferate din copilărie. În top, alături de ea se află Amintiri din copilărie de Ion Creangă.
Găsești cartea File din cartea naturii pe:
Pentru că am citit cartea File din cartea naturii prima dată când eram copil, dar și pentru că multe pasaje seamănă mult cu copilăria mea la țară, poveștile din carte îmi trezesc amintiri și emoții de care tare mi-e dor uneori.
File din cartea naturii a fost publicată prima dată în anul 1959 și cuprinde următoarele 27 povestiri:
- Ciocârlia
- La coasă
- Bunica Safta
- Roitul stupilor
- La seceriș
- Moş Ioniță
- La fân
- Tâlharul
- Turturelele
- La pădure
- Culesul porumbului
- Presura
- Străjerul
- Ciorile
- Ninge
- Vânturile
- Întâiul drum
- La săniuș
- Pogăniciul
- Ploaie cu șiroaie
- Adormirea Măriuței
- Niță de la Coasta Morii
- Intre stejari
- Nepoata lui Moș Mitruț
- Nicu
- Seri Senine
- Bourel
Îmi place mult stilul de povestitor al lui Agârbiceanu. Descrierile și frazele atent alese te fac să simți mirosul pământului, să vezi întinderile de zăpadă și câte și mai câte. Tot felul de imagini vizuale se perindă prin mintea mea și vrând – nevrând se leagă de propriile mele amintiri.
Am o predilecție pentru poveștile ce au ca fundal satul, țăranul, munca câmpului, etc. Originile mele probabil stau la baza acestor preferințe. Copilul din mine caută amintirea vremurilor de altă dată.
Poveștile lui Agârbiceanu au frumusețea poeziilor lui Coșbuc și Vlahuță. Aceștia trei, alături de alți mari scriitori, precum Ștefan Octavian Iosif, Emil Gârleanu, Mihail Sadoveanu sau Liviu Rebreanu, au făcut parte din mișcarea literară numită sămănătorism.
Acest curent s-a dezvoltat în jurul revistei Sămănătorul (1901-1910) și avea drept scop culturalizare țărănimii. Însăși denumirea curentului vine de la verbul “a semăna” care sugerează răspândirea diferitelor concepte în rândul țărănimii.
Deși acest curent n-a rezist mult, căci prea se opunea oricărei idei noi, tare mult mă bucur de operele care au rămas în urmă, care vorbesc atât de bine despre vremurile de altădată și despre viața la sat.
File din cartea naturii e genul de carte din care sorb fiecare cuvânt.
Drept exemplificare, vă las mai jos un fragment din povestirea “Ciocârlia“.
“Zăpada, subţiată mereu către sfârşitul lui februarie, la începutul lui martie se topi de tot sub adierile vântului de la miazăzi. Pe costişele unde bătea soarele, iarba se grăbi să-şi arate acele verzi şi fragede. Fierarii satului nu mai răzbeau cu ascuţitul fiarelor de plug. Prin curţi, prin grădini, pe lângă girezile de paie găinile cotcorozeau răsunător ca şi când le-ar fi zburătărit cineva. Cocoşii trâmbiţau a fală de pe garduri. Purceii mici, ca nişte şobolani, guiţau prin curţi, alergând după mamele lor, care nu i-au lăsat să sugă de ajuns, grăbindu-se să râme în ţelina dezgheţată din grădini. Pe drumuri, după dezgheţ, tina se strânse, şi se vedeau cărări bătucite.
O săptămână de primăvară învie lumea. Dar iarna înveninată rău se hotărî să se întoarcă, părându-i că prea curând a plecat. Şi într-o seară dădu drumul vânturilor de la miazănoapte şi dimineaţa era alb cât bătea ochiul. Nu mai ningea, dar văzduhul era sur şi greu, coborât pe umerii dealurilor din jurul satului, şi vântul, deşi se mai potolise, tăia ca briciul.
Cotcorozitul găinilor încetă, purceluşii cei vărgaţi cu dungi negre se grămădiră iarăşi în paiele din coteţe, mămăruţele —vacile Domnului —care începuseră să se ivească în ţărâna de sub streaşina gardului, unde bătea soarele, se făcură nevăzute.
Numai oamenii nu se înspăimântară de toanele iernii. Ei începură să iasă cu plugurile pe cobile, cu sarcinile de fân legate deasupra.
Pământul nu îngheţase, iar stratul de zăpadă era subţire de tot. Dacă nu mai ninge până la amiază se poate şi topi, mai cu seamă în locurile de feţie, cum erau cele ce trebuiau semănate anul acesta cu orz şi cu ovăz.
La început mai puţine, apoi, după ce se ascunse zăpada, tot mai multe pluguri brăzdau pământul în locurile de arătură. Vremea mirosea încă mereu a iarnă, văzduhul părea îmbâcsit cu praf fin de cenuşă. Oamenii purtau căciuli şi clicine peste pieptare, pogănicii —băieţii care mânau vitele pe brazdă —aveau buzele crăpate şi mâinile îngroşate, roşii ca racul, dar tot aveau inimă să pocnească din bici şi să strige vitelor pe nume.
Vântul părea că nu mai bate, nu mai mişca nici o buruiană uscată, dar era încă viu şi ardea obrajii tineri, ca o flacără nevăzut de subţire.
Câteva zile soarele nu se arătă din bolta sură şi neclintită. În lumea aceea mohorâtă, nu-i venea nici unui fecior de la coarnele plugului să cânte; întinderile —lanurile, luncile, dealurile —păreau, nu ştiu cum, ca de fier. Parcă toate răsuflau încă a iarnă.
Dacă ți-a plăcut cartea File din cartea naturii, vezi și:
Lectură plăcută!
