Bubico este o schiță scrisă de Ion Luca Caragiale, publicată prima dată în anul 1901 în volumul Momente și schițe.
Bubico este disponibilă pe:
Bubico – rezumat
În timpul unei călătorii cu trenul, naratorul are ocazia să cunoască o doamnă alături de cățelul ei Bubico.
Acesta lătra foarte tare, exasperându-l pe autor și provocându-i gânduri negre imaginându-și ce i-ar face.
Dar doamna îi spunea mereu:
–Bubico! șezi mumos, mamițo!
După ce a lătrat ca din gură de șarpe la controlor, a venit și rândul naratorului când a rugat-o pe doamnă să-i aprindă țigara, care speriat, și-a ridicat picioarele.
Stăpâna lui Bubico îi spune cât e de prietenos acesta, iar apoi îi relatează o poveste despre cum aproape a fost sfâșiat de Bismark, câinele unui ofițer.
Pe când Bubico încerca să se apropie de narator mirosindu-l, acesta a scos niște bomboane și l-a ademenit astfel să se așeze în brațele lui.
Când trenul s-a oprit în gară la Crivina, Bubico latră din toate puterile spre fereastră auzind câini lătrând pe peron.
După ce trenul a pornit din nou, sugerându-i doamnei că lui Bubico s-ar putea să-i fie cald fiind așa de înfololit, deschide geamul și se apropie cu el în brațe de fereastră.
Și, în timp ce cucoana îi spunea să aibă grijă să nu-l scape pe fereastră, l-a și văzut pe Bubico zburând în întunericul nopții.
Cucoana tipă, iar naratorul îi arată repede unde se află semnalul de alarmă. Trenul s-a oprit.
Încă leșinată, cucoana își revine abia după ce trenul a pornit din nou și a ajuns la Ploiești. Atunci, naratorul se apropie de ea și-i șoptește:
–Cocoană! eu l-am aruncat, mânca-i-ai coada!
Aceasta leșină din nou, iar naratorul dispare în “noaptea neagră”.
Foarte frumoasa poveste dar nu mia plăcut ca naratorul a aruncat cățelul pe fereastra trenului