Povești și poezii

Descrierea primăverii – fragment din Jane Eyre

Acest articol Descrierea primăverii însumează o serie de fragmente din cartea Jane Eyre în care autoarea, Charlotte Bronte descrie atât de minunat venirea primăverii.

Descrierea primăverii

“Firele de iarbă străpungeau scoarţa cafenie a pământului care se înviora pe zi ce trecea, ca şi cum în timpul nopţii Speranţa ar fi plutit pe deasupra şi ar fi lăsat, în fiecare dimineaţă, urmele tot mai strălucitoare ale trecerii sale. Florile începeau a se arăta printre frunzele uscate; erau ghioceii, şofranul, urechiuşa de culoare roşie şi panselele cu ochii auriii.”

“Aprilie era pe sfârşite şi luna mai se apropia, strălucitoare şi senină. În fiecare zi cerul era albastru, soarele-şi arunca asupra pământului razele-i blânde, adieri uşoare veneau dinspre apus şi dinspre miazăzi. Plantele creşteau repede. Totul înverzea, totul era acoperit de flori. Natura dădea viaţă şi măreţie stejarilor, fagilor şi ulmilor: arbuştii şi plantele de pădure cotropeau fiecare colţişor ascuns; şanţurile erau pline de nenumărate feluri de muşchi, iar pământul iradia o lumină ciudată, izvorâtă din bogăţia primulelor sălbatice. Vedeam lucirea lor, de un auriu palid, răspândindu-se blândă în locurile umbrite. Inima îmi era copleşită de bucuria primăverii.”

“Grădinile scânteiau de flori, nalbele erau cât pomii de înalte, crinii se deschiseseră, lalelele şi trandafirii îmboboceau; marginile răzoarelor erau înveselite de rozmarin trandafiriu şi de mărgăritar; dimineaţa şi seara, măceşul îşi răspândea mireasma asemănătoare cu cea a mărului.”


Vezi și compunere despre primăvară și primăvară, bine ai venit.
elefant.ro

3 thoughts on “Descrierea primăverii – fragment din Jane Eyre

Lasă un răspuns

carturesti.ro