Muzici și faze de Ovidiu Verdeș este o carte cum nu am mai citit până acum, cu un subiect ce tratează adolescența în perioada comunismului.
Publicare: Editura Polirom, 2016, 480 pagini
Prima apariție: 2000
Gen: roman de dragoste, young adult
Cuvinte cheie: București, 1978, comunism, adolescență, muzică, școală, viața la bloc, iubire
Nota mea: 3/5
Nota Goodreads: 4/5
Disponibilitate: elefant.ro, libris.ro, carturesti.r
Muzici și faze – prezentare
Acțiunea romanului se desfășoară în București și are loc în anul 1978. Aceasta cuprinde ultimele zile de școală și primele zile de vacanță.
Tinuț, un băiat de 15 ani, elev în clasa a noua este îndrăgostit de colega sa, Hari. Nefiind sigur că aceasta îi împărtășește sentimentele, nu a avut curajul să-i mărturisească până acum.
Dar când aceasta îi înmânează oracolul să îl completeze, găsește oportunitatea perfectă. Astfel, răspunde într-un mod indirect la întrebarea pe cine iubește, sperând ca aceasta să se prindă.
Așadar, cu emoții, Tinuț așteaptă reacția ei.
Și se pare că răspunsul a avut efectul scontat, Hari îl invită la film și se sărută. Prin urmare, încep să formeze un cuplu. Însă, Tinuț este nesigur de pașii pe care-i face și mai ales cât de departe poate merge cu Hari. În plus, prietenul său, Mimi îl bătea la cap să-și înceapă viata sexuala și-i recomanda să meargă mai întâi la cineva cu experiență.
Însă, toată această poveste și întreg romanul se învârte în jurul muzicii: magnetofoane, discuri, benzi, trupe, artiști, etc.
Impresii de lectură
Am dat de cartea Muzici și faze din întâmplare și, ca de obicei, am răsfoit-o puțin să văd ce-i cu ea căci nu o mai întâlnisem până atunci.
Și ce să vezi! Primele pagini m-au acaparat așa de tare că nici n-am realizat când am citit primele capitole.
Nu mai spun că unele faze erau așa de tari, încât am râs pe înfundate.
Mi-au plăcut întotdeauna romanele cu și despre adolescenți, poate și pentru că nu am trecut de mult de ea. Dar cartea asta m-a captat și prin perioada pe care o redă. Comunismul. Am asociat cartea cu adolescența părinților mei și încercăm să mi-i imaginez. Deși, prin ’78 părinții mei nu erau încă adolescenți. În fine, unele povești de-ale lor cu magnetofoane, microfoane și câte și mai câte m-au ajutat să vizualizez mai bine.
Mi s-au părut interesante metodele prin care adolescenții făceau rost de muzică. E o diferență de la cer la pământ față de accesibilitatea pe care o avem noi azi.
De asemenea, viața la bloc în perioada comunistă mi s-a părut interesantă de descoperit. Eu am crescut la casă, la țară. Găștile, comportamentul violent și limbajul colorat m-au uimit, ce-i drept.
Cartea nu este cenzurată. Dar problema nu e asta. Eu aveam impresia că pe vremea aia nu se vorbea așa. Aveam impresia că limbajul mai vulgar e ceva mai nou. Știu, e hilar. Dar nu-mi puteam imagina părinții vorbind astfel. Probabil de acolo mi se trage.
Prin urmare, având în vedere vremurile, adolescenții din perioada comunistă erau cam la fel ca acum. Cu frământări, întreabări, cu iubiri, găști, anturaje, absențe, muzică, etc.
Cartea abundă de detalii legate de muzică, e evident, e menționat și în titlu. Și, deși, la început mi s-a părut interesant, apoi m-a cam plictisit. Poate și pentru că mulți termeni nu-i înțelegeam. Însă, sunt menționate câteva trupe care îmi plac și de care mi s-a făcut poftă să ascult, citind cartea: Beatles, ABBA, Led Zeppelin, Deep Purple, The Rolling Stones, Jim Hendrix, etc.
M-a prins povestea dintre Hari și Tinuț, dar s-a cam lungit. Povestea în sine nu e lunga, dar autor tot intervine cu povești pe care și le amintește. Le introduce adesea prin sintaxa: “Ce chestie!”
Bineînțeles, multe vin cu completări la povestea actuală și te fac să înțelegi mai în ansamblu, dar de la un moment dat încolo, am mărit viteza de citire când ajungeam la ele. Voiam să văd ce se întâmplă cu cei doi porumbei.
Povestea e întreruptă nu doar de amintiri, ci și de întâmplări și conversații imaginare. Unele m-au cam plictisit.
Dar cam la asta se referă cuvântul “faze” din titlu.
Dar am rămas totuși dezamăgită de final. S-a terminat cu o ipoteză, iar povestea de dragoste a fost lăsată în aer. Cam de aici i se trag cele trei stele în loc de patru.
Cartea mi-a amintit oarecum de cărțile comedinatului Andrei Ciobanu, Suge-o Andrei și Suge-o Ramona. E tot despre adolescență, desigur în vremuri diferite și tot cu un limbaj licențios. Au și o tentă autobiografică. Cel puțin așa mi s-a părut mie. Și m-au făcut să râd.
Diferența e că povestea lui Andrei este mult mai comercială și nu neapărat în sensul bun, iar Ovidiu Verdeș scrie, clar, mult mai bine.
Sunt curioasă dacă la vremea apariției cărții, în anul 2000, a stârnit la fel de multe controverse ca și cărțile comediantului.
Cartea mi-a amintit și de romanul “De veghe în lanul de secară” de JD Salinger. Căci protagonistul e tot ub adolescent și tratează probleme specifice, adolescentine.
Concluzii
Recomand cartea Muzici și faze celor care vor să descopere cum era viața la bloc în perioada comunismului și cum o duceau adolescenții pe vremea aia.
Lectură plăcută!