La conac este o schiță a celebrului scriitor Ion Luca Caragiale ce aparține genului științifico-fantastic. Găsești mai jos un rezumat al operei.
La conac – rezumat
A doua zi de Sfântul Gheorghe tânărul Silviu a pornit călare din Poenița spre oraș păzind cu mare grijă banii ce îi ținea la piept.
Pe drum se întâlnește cu un negustor care îl însoțește până la conacul de la Sălcuța unde urma să fac un popas de o oră. Apoi, înainte de apus plănuia să fie în oraș la boier.
Ochii negustorului străluciau într-un mod ciudat și îi dădeau dureri de cap flăcăului. Când ajung în fața bisericii, Silviu face semnul sfintei cruci. Aude un hohot de râs în spatele său și negustorul numaidecât dispare.
Îl regăsește apoi la conac. Se pun la masă, iar negustorul îl îndemână pe tânăr să bea și să vorbească cu hangița.
Apoi îl cheamă într-o cameră unde mai mulți orzari jucau cărți. Printre aceștia se află și unchiul lui Silviu, Dinca. Acesta și-a dat seama că băiatul fusese trimis în oraș să plătească arenda boierului în valoare de cincizeci de galbeni.
Însă băiatul nu-l ascultă pe unchiul său când acesta îi spune să se oprească din jucat, ci urmează îndemnurile subtile ale tovarășului său.
Astfel, după miezul nopții, când jocul s-a oprit, Silviu pierduse tot ce avea la el, inclusiv arenda.
Măcinat de gânduri, stătea în întuneric când apare lângă el negustorul cu ochii săi strălucitori și îl îndeamnă să intre în odaia câștigătorilor și să le ia banii. În scopul acesta îi dă și o batistă îmbibată într-o soluție ce îi va adormi.
Dar imediat cum se întoarce cu spatele pentru a întra în casă pentru a pune planul în aplicare, aude un hohot de râs, iar în bezna nopții nu era nimeni, tovarășul său dispăruse. Prin urmare, Silviu își pierde cunoștința.
A doua zi îl găsește unchiul său care era unul dintre câștigători și îi înmânează cincizeci de galbeni pentru a putea plăti arenda boierului. Drept recunoștință, Silviu promite că se va face băiat de treabă și că dracu este cel care l-a pus să facă toate astea.
La întoarcerea spre casă o vede din nou pe hangiță în fața conacului uitându-se după el. Dar Silviu dă pinteni calului și-și continuă drumul fără a privi înapoi.
Dacă ți-a plăcut La conac – rezumat, vezi și alte rezumate după Ion Luca Caragiale:
Lectură plăcută!