Vicontele care mă iubea este a doua carte din seria Bridgerton. Serie ce a devenit cunoscută odată cu lansarea serialului pe Netflix.
Vicontele care mă iubea – detalii carte
Publicare: Editura Miron, 2013, 367 pg
Titlu original: The Viscount Who Loved Me
Serie: Bridgerton
Prima apariție: 2000
Urmată de: Propunerea unui gentleman
Precedată de: Eu și ducele
Gen: roman de dragoste
Teme: căsătorie, familie, traume
Nota mea: ⭐ ⭐ ⭐ /5
Nota Goodreads: 4.08/5
Disponibilitate carte
Vicontele care mă iubea – prezentare carte
Când Anthony Bridgerton, cel mai râvnit burlac al momentului decide să se căsătorească, își impune trei condiții. 1. Viitoarea soție trebuie să fie atrăgătoare. 2. Să fie deșteaptă. 3. Să nu existe posibilitatea să se îndrăgostească de ea.
Această ultimă regulă și-o impusese de-a lungul timpului întrucât credea că va avea o viață scurtă, asemenea tatălui său și nu voia să se complice.
Își găsește aleasa imediat. Iar aceasta este Edwina, cea mai frumoasă fată a sezonului.
Însă, pentru a reuși s-o cucerească pe Edwina, Anthony trebuie să treacă de sora mai mare a acesteia, Kate, a cărei părere conta foarte mult pentru ea.
Dar Kate nu-l considera potrivit pentru Edwina, văzându-l doar ca pe un Don Juan. Astfel între ei începe o luptă a orgoliilor. Iar un amalgam de sentimente se naștere între ei, culminând cu un sărut.
Iar apoi, în urma unei întâmplări în grădină, Anthony e nevoit să o ia pe Kate de soție.
Cum evoluează de aici încolo lucrurile, vei descoperi citind Vicontele care mă iubea.
Recenzie carte
Așa cum îmi ascult nevoile nutriționale ale corpului, îmi ascult și “nevoile literare”. Și după ce am simțit o poftă mare de o lectură despre lumea care ne înconjoară, și am devorat efectiv cartea Despre toate, pe scurt, am simțit nevoia de o lectură cu o poveste romantică. Însă nu una clasică și profundă cum am întâlnit în cartea Pe aripile vântului sau Jane Eyre. Ceva mai ușurel. Așa că mi-am îndreptat atenția către cărțile din colecția de cărți romantice.
Când alesesem deja cartea, mi-am amintit de seria Bridgerton de Julia Quinn, al cărei serial adaptat pe Netflix l-am și vizionat. Nu m-a dat pe spate, dar m-a ținut în fața televizorului și l-am vizionat cu oarecare plăcere.
Și cum nu îmi place să citesc cărți a căror acțiune și, mai ales, final îl cunosc (deși știu câte detalii se pierd la adaptarea filmului), am zis să citesc volumul 2 din seria Bridgerton, Vicontele care mă iubea.
Vicontele care mă iubea e o carte foarte ușor de citit. Cliseică și neverosimilă pe alocuri. Dar tocmai un astfel de roman simțeam că aș fi citit.
Însă pe parcursul lecturii mi-am dat ochii peste cap de câteva ori citind anumite paragrafe sau scene. Scene care m-au făcut să mă mențină detașată de poveste. Am fost permanent conștientă că e o poveste inventată și am observat tehnicile folosite de autoare în construirea personajelor și a acțiunii. De cele mai multe ori, cele mai bune cărți pe care le-am citit, m-au făcut să fiu una cu povestea și cu personajele, să trăiesc fiecare pagină uitând complet că totul e pură ficțiune. Un exemplu e Rebecca, Quo Vadis sau Sub luna de șofran.
Îmi plac mult cărțile de ficțiune istorică a secolului al XIX-lea. Dar, deși acțiunea romanului Vicontele care mă iubea este plasată la începutul acestui secol, nu m-am contopit total în acele vremuri. Amplasarea temporală fiind destul de superficială.
În plus unul din firele principale ale cărții, traumele copilăriei și vindecarea lor, mi se părea că nu se potrivea deloc cu acea perioadă. Mi-e greu să cred că în acele vremuri lumea chiar vorbea despre așa ceva, când abia în zilele noastre începe să fie un subiect pentru populația largă.
Cam pe aici mi-am dat ochii peste cap. Kate și Anthony Bridgerton au ambii traume din copilărie/adolescență și se luptă cu tot felul de demoni. Ea se teme de furtună, iar el de moartea prematură, pe care o vede ca o certitudine din cauza morții timpurii a tatălui său.
Kate, printr-o discuției, gen călătoria descoperă cauza fricii și astfel se eliberează de ea. Anthony, gelos că ea și-a învins frica ce o bântuia, dar și cea de moarte are o “criză”. Iar cea care-l va salva și elibera de frica lui va fi chiar Kate.
În discuția “vindecătoare și eliberatoare” dintre cei doi sunt presărate tot felul de aforisme despre viață și moarte și despre trăirea clipei ce mi-a adus aminte de Fluturi de Irina Binder.
“Trebuie să trăiești fiecare oră ca și cum ar fi ultima, spuse ea, și fiecare zi ca și cum ai fi nemuritor. Cînd s-a îmbolnăvit tata, avea foarte multe regrete. Mi-a spus căși-ar fi dorit să facă multe lucruri. întotdeauna se gîndise că mai are timp. Asta e ceva ce port cu mine mereu. De ce crezi că am decis să învățsă cînt la flaut la o vîrstă atît de înaintată? Toată lumea mi-a spus că sînt prea mare și că, pentru a fi cu adevărat bun, trebuie să începi de mic. Dar nu despre asta este vorba. Nu vreau să fiu foarte bună. Vreau doar să mă bucur de asta. Și trebuie săștiu că am încercat. “
Întreg romanul este destul de siropos și nu aveau cum să lipsească scenele erotice. În plus, Anthony este prezentat în două extreme, cea de cuceritor și arogant, ce nu-l atingea nimic, la cea de bărbat sensibil, care își descărcă sufletul în față femeii pe care nu demult o ura.
Însăși Kate este descrisă ca fiind acea femeie care nu se supune conduitei sociale, care e îndrăzneață și spune ce crede, diferențiindu-se de toate celelalte domnișoare. Și bineînțeles, tocmai ea, tocmai prin felul ei de a fi îi va schimba viața și crezurile celui mai râvnit burlac.
Suficient de clișeic, nu? Dar nu-mi pare rău că am citit cartea, însă pentru o perioadă destul de îndelungată mi-am satisfăcut pofta pentru astfel de romanțe. Am revenit cu drag la lectura acestei cărți întrucât mă familiarizasem cu personajele. Și deși finalul era evident, eram curioasă cum va împleti autoarea firul poveștii.
Dacă și tu ești curios/curioasă, te invit să citești cartea Vicontele care mă iubea, volumul 2 din seria Bridgerton de Julia Quinn. Cred că din când în când se merită să mai cititm și astfel de romane ușurele și, cum am tot repetat până acum, cliseice. Cum spunea cineva: nu putem asculta toată viața doar muzică clasică.