Iubesc Crăciunul. Magia ce învăluie aceasta sărbătoare, luminițele, decorațiunile, brazii de Crăciun mă încântă. Dar cel mai mult îmi plac poveștile de Crăciun. În special cele pentru copii. Așadar, după ce am citit numeroase cărți de Crăciun și povești, m-am hotărât să scriu una. Povestea este inspirată din cartea Viața și aventurile lui Moș Crăciun de Frank Baum.
Lectură plăcută!
O poveste de Crăciun
Afară ninge, iar prin horn se aude vântul. Focul arde mai tare, iar lemnele trosnesc. Soba e fierbinte, iar mirosul de fum se îmbină frumos cu cel al bradului.
În curând se va simți și mirosul de portocale. Asta dacă mai ajunge Moș Crăciun, la ce ger este afară.
Dau perdeaua puțin la parte să mă pândesc pe geam. Dar pe stradă nu e nimeni. Luna face zăpada să strălucească, iar fulgii dansează în zbor. Doar omul de zăpadă se uită la mine și pare că îmi zâmbește.
-Vino, Ana. Așează-te! sunt sigură că Moș Crăciun va veni.
-Oare, bunico? Ai văzut ce viscol e afară!? Tare mă tem că nu va mai ajunge.
-O, mititico! Nu-ți mai face griji! Vino să-ți spun o poveste!
-Cu Moș Crăciun, bunico?
-Cu un om la fel de bun ca Moș Crăciun!
Bunica se așează confortabil în scaunul ei, pisoiul se adâncește și mai tare în pernă, iar eu mă pun în culcușul meu de lângă sobă, sprijinindu-mi picioarele de ea.
Bunica ia andrelele în mână și începe povestea.
Odată, tare demult într-un ținut îndepărtat unde domnea înghețul, trăia un om singur. Dar el nu se simțea singur deoarece îi avea pe câinii săi cu care colinda toată ziua prin pădure.
Acest om stăpânea meșteșugul lemnului și a construit o căsuță tare frumoasă care-l proteja de frig. În serile lungi de iarnă își petrecea timpul în fața focului alături de câinii săi, iar din bucățile de lemn găsite prin pădure sculpta tot felul de figurine.
Din când în când omul mergea în oraș pentru a se aproviziona, iar într-una din zile a văzut un băiețel sărman care plângea. Așa că i-a oferit o jucărie sculptată de el.
Bucuria băiețelului a fost atât de mare încât următoarea dată când a sosit în oraș, omul era așteptat de o ceată de copii care-i cereau jucării. Însă nu avea la el suficiente pentru toți.
Ajuns acasă, s-a pus pe sculptat. Iar acum, mânat de bucuria copiilor se simțea și mai inspirat, iar din mâinile lui ieșeau adevărate minunății.
Însă în noaptea aceea s-a iscat o furtună atât de puternică încât dimineață drumurile erau blocate. Omul se întristase, gândindu-se la dezamăgirea copiilor care îl așteptau.
Dar cum nu putea face nimic, s-a hotărât să construiască și mai multe jucării și să facă bucuroși și mai mulți copii atunci când viscolul se va opri.
Și a ținut vremea așa câteva zile bune. Dar într-o dimineață totul era calm și liniștit. Așa că omul și-a luat lopata și a deszăpezit. Munca aceasta însă a durat toată ziua.
Și-a dat seama că nu va mai găsi niciun copil pe stradă, mai ales că era ajunul Crăciunului.
Atunci i-a venit o minunată idee.
-Ce idee? Ce idee? strig la bunica care s-a oprit și căsca. Nu te opri chiar acum, bunico. Te rog.
–A pus toate jucăriile într-un sac mare pe care l-a legat la sanie și a pornit spre oraș. Cerul era senin, iar luna îi lumina calea.
Când a ajuns în oraș, s-a îndreptat spre biserică și a lăsat în fața ușii jucăriile frumos aranjate. Știa că a doua zi de dimineață toți copii vor veni la biserică și le vor găsi.
A doua zi însă, la ușa lui a bătut cineva. A deschis și o ceată de copii îl priveau cu ochii mari. Atunci l-a văzut pe băiatul sărman căruia ia oferit prima jucărie. Acesta își dăduse seama că jucăriile au fost lăsate de el. Băiețelul avea în mână un coș pe care copii l-au umplut cu tot ce aveau acasă mai bun și i l-au oferit drept mulțumire.
De atunci, an de an omul pregătea jucării pentru copii și le oferea în seara de Crăciun.
-Bunico, ești sigură că omul nu era chiar Moș Crăciun?
-Poate că da, poate că nu! Așa mi-a spus mie bunica povestea, așa ți-am spus-o și eu ție.
Am mai stat câteva clipe cu gândul la povestea bunicii, când nu știu cum am adormit.
Dar dimineață am observat că Moș Crăciun înfruntase gerul și nu sărise de casa noastră. Aveam sub brad un teanc de cărți, un pulover nou și, bineînțeles, portocale.
Moșul a lăsat și pentru bunica niște ghemuri noi și colorate, dar și un castronel nou pentru pisoi.
După micul dejun, am pus nerăbdătoare mâna pe una din cărțile primite, m-am așezat la locușorul meu de lângă sobă și m-am cufundat în poveste, până când, pe nesimțite, m-a furat somnul.
Crăciun fericit!
Dacă ți-a plăcut O poveste de Crăciun, vezi și alte povești:
