“Prevestire” de Nichita Stănescu
Prevestire de Nichita Stănescu Vin, nu foarte des, dar vin mai largi, mai lungi verzui, mai verzi, mai foarte verzi ca să nu-i
prinzi, ca să nu-i pierzi, ca să nu-i uiți, să nu-i ajungi.
Prevestire de Nichita Stănescu Vin, nu foarte des, dar vin mai largi, mai lungi verzui, mai verzi, mai foarte verzi ca să nu-i
prinzi, ca să nu-i pierzi, ca să nu-i uiți, să nu-i ajungi.
Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă, prin păcat!
Şi eu, şi tu…
Ultima poezie a lui Eminescu
Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.
După un semn
Scrisoarea 3 de Mihai Eminescu Tu ești Mircea?
— Da-mpărate!
— Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
“Peneș Curcanul” de Vasile Alecsandri Plecat-am nouă din Vaslui, Şi cu sergentul, zece, Şi nu-i era, zău, nimănui În piept inima rece. Voioşi ca şoimul cel uşor Ce zboară de pe munte, Aveam chiar pene la picior, Ş-aveam şi pene-n frunte. Toţi dorobanţi, toţi căciulari, Români de viţă veche, Purtând opinci, suman, iţari Şi cuşma… Continue reading Peneș Curcanul – poezie de Vasile Alecsandri
Lacul – poezie de Mihai Eminescu Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.
Repetabila povară(2)-poezie de Adrian Păunescu Am mai scris despre voi, dragii noștri părinți,
Când erați mai activi, când erați mai fierbinți
Și ce-am scris m-a durut, și ce-am scris v-a durut,
Am privit îndelung, ca ochi mut spre ochi mut.
Regretabila povară poezie de Adrian Păunescu Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.
“Muma lui Ștefan cel Mare-poezie de Dimitrie Bolintineanu Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n vale un râu mititel,
Plânge și suspină tânăra domniță,
Dulce și suavă ca o garofiță;
Lucruri suntem – poezie de Lucian Blaga Lucruri suntem printre lucruri.
Aproape suflete suntem, noi doi,
prin soartă asemenea tuturor.
Lucruri suntem, ce poartă în ele,
gânduri ca pietrele, uneori stele,
și totdeauna un dor.