Povești și poezii

Gândăcelul – poezie de Elena Farago

Click to rate this post!
[Total: 0 Average: 0]

Gândăcelul este o poezie poezie pentru copii scrisă de Elena Farago.

Gândăcel poezie pentru copii scrisă de Elena Farago

Gândăcelul – poezie

  • De ce m-ai prins în pumnul tau,
    Copil frumos, tu nu știi oare
    Că-s mic și eu și că mă doare
    De ce mă strângi așa de rău?

Copil ca tine sunt și eu,
Și-mi place să mă joc și mie,
Și milă trebuie să-ți fie
De spaima și de plânsul meu!

bookzone.ro

De ce să vrei să mă omori?
Că am și eu părinti ca tine,
Și-ar plânge mama dupa mine,
Și-ar plânge bietele surori,

Și-ar plânge tata mult de tot
Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,
Și lasă-mă, că nu mai pot!…

libris.ro

Așa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Și l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!

A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în țarnă frânt
Și-nțepenit pentru vecie!…

libris.ro

Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba plângi, acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum și zi-le
Părinților isprava ta.

Și zi-le că de-acum ai vrea
Să ocrotești cu bunătate,
În cale-ți, orice vietate,
Oricât de făr-de-nsemnătate
Și-oricât de mică ar fi ea!

nemira.ro
  Moș Crăciun cu plete dalbe - versuri


Pe libris.ro găsiți la un preț bun volume de poezii scrise de Elena Farago, printre care și poezia „Gândăcelul”.

Dacă ți-a plăcut poezia Gândăcelul, vezi și alte poezii Elena Farago:

Vezi și alte poezii pentru copii:

Lectură plăcută! 📖

libris.ro