Iubirea de sine înseamnă:

• A-mi acorda dreptul de a fi ceea ce sunt, în fiecare moment, chiar dacă nu sunt ceea ce vreau să fiu (de exemplu: să fiu nerăbdător, mincinos etc.)

• Să-mi accept diferenţele faţă de ceilalţi, fără nici o judecată.

• Să fiu în stare să îmi fac pe plac, chiar dacă cred că nu merit acest lucru.

• Să îmi acord dreptul de a fi uman (ex. Să am temeri, slăbiciuni, limite).

• Să îmi reamintesc că tot ceea ce trăim este o experienţă. Nu o eroare, lucru care evită judecata.

• Să îmi las inima să hotărască în loc să ţin cont de noţiunea de bine şi de rău, sugerată de ceilalţi.

• Să învăţ din fiecare experienţă, în loc să mă condamn.

• Să îmi ascult nevoia, chiar dacă ceilalţi mă sfătuiesc să fac altfel.

• Să îmi fie bine chiar dacă nu răspund propriilor mele aşteptări sau dacă nu îmi ţin promisiunea faţă de mine însumi sau faţă de ceilalţi.

• Să observ ceea ce se întâmplă chiar dacă există o mică voce interioară care nu este de acord.

• Să îmi reamintesc că nimeni nu se poate ocupa de fericirea mea, că eu sunt singura persoană responsabilă pentru ceea ce mi se întâmplă.

Fragment din cartea „Iubire, iubire, iubire-Puterea acceptarii” de Lise Bourbeau.