Recenzii

Crucea de foc, vol 2 (Outlander)-Diana Gabaldon

Crucea de foc vol. 2 (Seria Outlander)-Diana Gabladon (recenzie)Crucea de foc, vol 2 continuă acțiunea de unde a fost lăsată în primul volum. Cele două volume Crucea de focde Diana Gabaldon reprezintă a cincea parte a seriei Outlander“.
Rating: ⭐⭐⭐⭐⭐
Cartea a apărut la Editura Nemira în anul 2018 și are 880 de pagini.
Diana Gabaldon (n.1952) este o scriitoare americană cunoscută pentru seria de cărți “Outlander”. Autoarea îmbină mai multe genuri: ficțiune istorică, romance, aventură și science-fiction.

 

Întreaga serie “Outlander” cuprinde:

  1. Călătoarea
  2. Talismanul
  3. Cercul de piatră – vol. 1+2
  4. Tobele toamnei – vol. 1+2
  5. Crucea de foc – vol. 1+2
  6. Prin zăpadă și cenușă
  7. Ecouri din trecut
  8. Written in My Own Heart’s Blood – încă nu a fost tradus în limba română
  9. Go Tell the Bees That I Am Gone – de asemenea, netradus încă în limba română

Seria de cărți Outlander se găsește pe: nemira.ro, elefant.ro, carturesti.ro, libris.ro

Deși atmosfera primului roman a fost una mai calmă, cel de-al doilea are un ritm mai alert, plin de acțiune.


Romanul debutează cu nunta Jocastei și a lui Dougal. Însă în acea noapte se petrec o serie de evenimente ce te țin în alertă. O sclavă moare prin otrăvire după ce bea din cupa lui Dougal, Bonnet își face apariția în casa Jocastei ajutat fiind de fostul pretendent al acesteia și îl atacă pe Dougal.

Bonnet deținea informația cum că Jocasta ar fi în posesia unei mari cantități de aur.
Revoltele Reglementatorilor se înrăutățesc, astfel încât Jamie și Roger sunt nevoiți să acționeze de partea Coroanei, chiar dacă sufletul lor era pentru rebeli, întrucât îi înțelegeau.

Printr-o eroare, Roger ajunge să fie considerat trădător și trimis la spânzurătoare. Însă Claire și Briana ajung la timp și reușesc să îl salveze chiar dacă avea ștreangul pe gât de ceva timp.

În acest roman și viața lui Jamie este pusă în pericol când este mușcat de un șarpe, dar Roger reușește să-i salveze viața. Rămânând totuși riscul de a i se amputa piciorul, Claire face tot posibilul pentru a preveni asta.

Mi-au plăcut descrierile cu privire la practicile ei încercând să obțină penicilină sau să facă o seringă. Astfel, Jamie reușește să se vindece complet.
Inima mi-a stat în loc când am văzut că Bonnet și-a făcut din nou apariția.

Întinzându-le o capcană lui Jamie și lui Roger are acces direct la Briana, Claire și micul Jeremiah.
Ce urmează de aici încolo? Te las să descoperi în carte.


Mi-a plăcut mult mai mult “Crucea de foc,vol 2, întrucât nu este așa static și axat doar pe trăirile și interacțiunile dintre personaje. Evenimentele curg și mă fac să trăiesc odată cu ele toate întâmplările prin care trec.

Ca și în primul volum, autoarea, Diana Gabaldon nu face rabat de la descrierile care te implantează mai bine în realitatea vremurilor secolului al VIII-lea din Carolina de Nord.

Dacă ești fan “Outlander” trebuie neapărat să urmărești firul poveștii citind și volume 1 și 2 din romanul “Crucea de foc” . Recomand cu drag seria tuturor pasionaților de ficțiune istorică împletită cu povești de dragoste și aventură.

Lectură plăcută!