Trăia odată un om tare harnic, pe nume Petcu. Avea Petcu şi un fecior, care se numea Iliuţă. Cât era ziua de mare, Iliuţă nu ştia altceva să facă decât să doarmă. Într-o zi, Petcu l-a chemat pe Iliuţă şi i-a zis:
—De mâine să mergi la lucru şi să nu te întorci până nu ai să câştigi un galben.

A plecat Iliuţă. S-a facut că munceşte un timp. Apoi i-a cerut mamei sale un galben.
—Iată, tată, banul muncit!
Părintele a luat banul şi l-a aruncat in foc spunând:
—Acesta nu e ban câştigat de tine!
A plecat Iliuţă. Era trist că îşi necăjise părinţii. S-a apucat de muncă. Pe la sfârşitul lunii se întoarce acasă.
—Te uită, tată! zice Iliuţă, şi îi întinde un galben cu zimţii noi. Tata îl cântăreşte în palmă şi îl azvârle în foc.
—Nu, tată, începu să strige Iliuţa, nu-l arunca! E galben muncit!
Se repede cu mâinile în flăcări, se frige, dar scoate galbenul. Se luminează faţa tatălui.
— Vezi, Iliuţă? Aşa e banul muncit. Îl preţuieşti cu adevărat!