Toamna mă încântă. O privesc de sus și mă bucur de tot peisajul pe care mi-l oferă. În drepta, soarele se duce, lăsând cerul pictat în roșu, galben și portocaliu. O stare de bine mă învăluie, o stare ce îmi amintește de copilărie. Mirosul de fum e peste tot. Voci se aud în grădini. Oamenii muncesc de zor. Ultimele roade se culeg. Porumbul e pus în saci.

Câinii latră-n depărtare. Vârfurile uscate ale copacilor înalță un ultim strigăt. Frunzele moarte se fac una cu pământul. Ultimele flori luptă cu îndârjire împotriva frigului. Vedeta e crizantema. Albă, mândră și frumoasă. Un boboc de trandafir, cu ultimele puteri, își împrăștie parfumul. Vița de via este dezbrăcată, nicio haina nu mai poartă. Fumul iese din hogeaguri. În depărtare, de la poalele dealurilor, fumul se ridică. Norii se adună încet, iar cerul se joacă cu culorile. Gri de toate nuanțele, galben, verde și albastru. E miros de copilărie, de libertate, de bucurie și de nepăsare.
Ce amurg frumos se așterne. O pisică mă strigă să cobor, dar nu vreau. Ceea ce văd e prea frumos. E o adevărată creație ce-mi face sufletul să tresalte. Caii trag căruțele pline cu porumb.
În depărtare s-a aprins un foc mare, iar fumul furios, se împrăștie sub bătaia vântului
Snopii de șucălăi stau drepți în grădină. Pe cer nu e vietate. Doar o cioară se aude în nuc. În rest, nimeni nu-i în văzduh.
Imediat apare și luna. Pe jumătate plina. Se aprinde din ce în ce mai tare, iar soarele fuge. Când un clopot suna, un liliac zboară deasupra mea. În depărtare, de după dealuri multe, vârful Ceahlăului se întrezărește. Totul pare cuprins într-o ceață roșie.
Nici nu știu când noaptea s-a lăsat, iar peisajul s-a întunecat.
Te salut frumoasă lună, iar acum, îți spun noapte bună!