Dacă vrei să pătrunzi în fascinanta lume a secolului al XV-lea, să trăiești fragmente de istorie și să te lași captivat de poveștile amoroase, “Tainele donei Isabel” este cartea perfectă.
Rating: ⭐⭐⭐/5
Jean Daniel Baltassat (n.1949) este unul din scriitorii francezii pe care nu i-am mai citit până acum.
Tainele donei Isabel – prezentare
Romanul a fost publicat prima dată sub titlul original „Le valet de peinture” în anul 2004.
Romanul face parte din categoria de cărți istorice și cărți de dragoste, iar mie îmi place să citesc romane ce le îmbină pe amândouă. Personajele principale sunt inspirate din istoria secolului al XV-lea, după cum urmează:
Philip, ducele Burgundiei, numit și Filip cel bun (1396-1467), este cunoscut pentru capturarea Ioanei d′Arc și pentru susținerea artiștilor flamanzi, printre care și Jan Van Eyck. Astfel, în timpul domniei sale, Burgundia a devenit un adevărat centru al artelor.
Dona Isabel sau Isabela a Portugaliei(1397-1471)- a fost infantă a Portugaliei.
Jan Van Eyck(1390-1441)-a fost un remarcabil pictor flamand și a fost primul care a pictat în ulei. În 1425 a intrat în serviciul ducelui Philip.
Romanul este relatat pe baza acestor personaje și a evenimentelor istorice de la acea perioadă și este structurat în patru capitole:
Primul tablou: Mappa Mundi
Tablou al doilea: Călătoriile
Tablou al treilea: Camera lucida
Tablou al patrulea: Nimeni nu va ști
Desfășurarea acțiunii
Acțiunea romanului “Tainele donei Isabel” începe în septembrie 1428 când Orleans-ul nu se afla, încă, sub asediul englezilor. Ducele Philip, văduv și mare amator de femei, urmează să se căsătorească cu infanta Portugaliei. Aceasta este trecută de 30 de ani și se presupune că este încă fecioară.
Pentru a se asigura de acest lucru, dar și de frumusețea și caracterul ei, ducele îl trimite pe pictorul său, Jan Van Eyck, în Portugalia pentru a-i realiza portretul. Credea că poate primi răspunsuri la întrebările sale prin intermediul tabloului. Desigur, îl înștiințase și pe maestru să afle cât mai multe informații de la curte și să îl țină la curent. În Portugalia însă, se întâmplă lucruri neașteptate, cu un final pe măsură.
Recenzie
Este o carte captivantă. Pe fundalul istoric, dragostea este tema principală, dar romanul, reprezintă și o reflecție asupra artei și a trăirilor artistului. Este relatată pasiunea acestuia, cât și secrete de amestecare a uleiurilor, pigmenților, rășinilor, s.a.
Este descrisă în contrast clima din Franța și din Portugalia. Autorul, Jean Daniel Baltassat ne încântă cu pasaje absolut superbe din Portugalia: marea, briza mării, portocalii, oamenii bronzați, femeile, natura, etc.
Firul poveștii ne poartă pe urmele istoriei, pe fiorii dragostei și a pasiunilor(!sunt relatate câteva scene nerecomandate pudicilor), pe frumusețea vremurilor, a arhitecturii, a societății și a cumulului de trăiri sufletești.
In concluzie, este o carte frumoasa pe care o recomand iubitorilor de cărți istorice dar și de cărți de dragoste pentru o incursiune în lumea artei și a burgheziei secolului al XV-lea.
Da ți-a plăcut cartea “Tainele donei Isabel” și iubești cărțile istorice în general, iți recomand colecția “Iubiri și destine” de la Editura Litera din care am citit “Din dragoste pentru o regina. Iubirile lui Filip al II-lea de Jean Plaidy.
Lectură plăcută!