Avion cu motor…
Afară, cerul e în sfârșit senin. Nici măcar un nor. Razele soarelui se întind spre orizont și nu le stau nimic în cale.
Contemplând albastrul infinit, mi-am amintit de copilărie și de bucuria apariției unui avion. Acum e gol…
Când se auzea sunetul unui avion apropiindu-se, fugeam iute afară și în goana mea îi strigam și pe cei din jur să vină să-l vadă.
Când se apropia, toată strada se umplea de copii și strigam cu toții :
“-Avion cu motor,
Ia-mă și pe mine-n zbor
Să mă fac aviator!
-Nu te iau că ești mic,
Și te cheamă Polonic!”
Care mai de care, țipam si alergam în direcția avionului, poate, poate l-om vedea mai bine.
În tot acest timp, părinții, și ei niște copii mai mari, ieșiți să vadă avionul, zâmbesc la gălceava iscată de micul punct negru.
Devenind adult, am uitat de bucuria unui astfel de moment. Țin minte că număram câte avioane am văzut la viață mea și tot timpul exageram cu cât de aproape am fost de ele.
O dată, de exemplu, am văzut un elicopter. Acestea erau și mai fascinante, întrucât coborau mai aproape de pământ și le vedeai detaliile.
Eram la bunica acasă când l-am auzit, am ieșit numaidecât afară și l-am văzut. Mare și roșu, aproape atingând acoperișul casei. Nu vă imaginați cu cât patos le-am povestit apoi prietenilor întâlnirea cea mai de aprope cu un elicopter.
Chiar și acum în mintea mea e imaginea cu elicopterul foarte aproape de acoperișul casei, deși cred că e o amintire distorsionată de mintea unui copil foarte entuziasmat.
Nu de mult, mă obișnuisem cu sunetul elicopterului și să-l văd zilnic. Acum e tăcere și tare m-aș bucura ca totul să revină la normal.
Abia aștept să văd primul avion pe cer și să strig din nou :
“Avion cu motor,
Ia-mă și pe mine-n zbor.”
Vezi și alte poezii.
