Povești și poezii

Dor de tată, poezie de Marin Sorescu

Dor de tată poezie
Dor de tată, poezie

Dor de tată de Marin Sorescu

Când sunt copiii noştri mici,
Noi pentru ei suntem TĂTICI.
Ce gingaş e şi sună bine:
-TĂTICULE, mi-e dor de tine!

Dar anii trec şi, deodată,
Tu nu mai eşti TĂTIC, eşti TATĂ.
Chiar şi aşa tot sună bine:
-TATĂ, îmi este dor de tine!

Ei cresc, nu le mai eşti pe plac,
Din TATĂ, tu, devii BABAC!
Şi vorba sună trist şi gol:
-BABACULE, mai dă-mi un pol!

Dar viaţa e un foc de paie
Şi vrei – nu vrei, ajungi TATAIE…
Iar vorba ta în râs e luată,
-TATAIE, ia mai las-o baltă!

Şi-n anii care-ţi mai rămân,
Te vor numi doar… ĂL BĂTRÂN.
Iar vorba lor te năuceşte:
-BĂTRÂNE, ce-ţi mai trebuieşte?

-Copile, tu să ai ştiinţă,
Am fost un tată cu credinţă!
Şi din puţin, de-a fost să fie,
Eu am răbdat şi ţi-am dat ţie!

-Să-mi faci, te rog, o bucurie,
Şi să-mi zici ca-n copilărie,
La cimitir când vii la mine,
-TĂTICULE, mi-e dor de tine!


Vezi și alte poezii.

Lasă un răspuns