Blog

Crăciunul copilăriei mele

a401ab7a0b70d6ec04b937a79c5fd254Pentru mine, Crăciunul copilăriei este locul unde as vrea să mă transport într-un orice moment. Bucuria, lipsa de griji, familia, emoțiile făceau Sărbătorile de iarnă speciale.

Crăciunul era acel loc cald, la propriu și la figurat unde îl așteptam pe Moș Crăciun.

Crăciunul copilăriei mele era mereu plin de zăpadă și tradiții. La sat, unde am crescut datinile încă se mai păstrează.

Nu aveam în fiecare an brăduț, dar atunci când acesta ne lumina casa era mare bucurie în sufletele noastre.

Eu, împreună cu ceilalți doi frați ai mei îl împodobeam foarte aproape de Crăciun sau chiar în seara de Ajun.

Mirosul de brad se amesteca cu mirosul de fum al lemnelor ce ardeau în sobă.

Când seara se lăsa, începeau să se audă sunete de zurgălăi. Ieșeam uite afară, chiar dacă era un frig de crăpau pietrele, iar zăpadă tare sclipea sub bătaia lunii. Într-unul din ani, mare ne-a fost surpriza ca la o sanie trasă de cai să-l vedem pe Moș Crăciun.

Eram fermecați de acest lucru, așa că am fugit în casă așteptând să vină și la noi. Însă la noi ajunsese probabil în timpul nopții, căci am adormit și nu l-am mai văzut.

Dar a fost un an în care Moșul a ajuns în Ajun, iar mama l-a primit cu mare drag în casă. S-a așezat pe un scăunel și ne-a luat la rând. Noi eram vădit emoționați și părea că ne-a mâncat pisica limba. Când am reușit să ne mai dezmeticim am început să turuim toate poeziile pe care le știam, de vară, iarnă, toamnă, nu conta, așteptam doar ca moșul să scoată din sacul lui ceva și pentru noi. Simt și acum emoția primirii pachețelului plin de dulciuri pe care Moșul mi l-a dat.

Chiar dacă nu îl vedeam pe Moș în Ajun în fiecare an, deși noi îl așteptam cuminți lângă brad, încercând să îi rezistăm lui Mos Ene, aveam ocazia să ne întâlnim cu el la grădiniță.

La serbarea de Crăciun era mare forfotă și emoție. Părinții erau și ei prezenți, iar noi, copii tot fugeam în stradă să vedem dacă vine Moșul. Când se ivea în depărtare începeam cu toții să țipăm și să fugim care încotro. Ne așezam bucuroși la locurile noastre și ne repetam poeziile. Când Moșul întra pe ușă, chiotele reîncepeau.

Într-un an, am fost uimită să descopăr ce conexiune specială are mama cu Mos Crăciun. Poate că nici ea nu știa de asta, dar pe mine m-a convins că toate dorințele se împlinesc mai ușor dacă i le spun ei mai întâi.

Iată ce s-a întâmplat. Înainte de Crăciun, mama a venit la mine.

-Diana, ce vrei să îți aducă Moșul anul acesta? m-a întrebat ea zâmbind.

-O păpușă, mămică! am răspuns eu neștiind prea multe tipuri de jucării. Dar și pentru că tocmai îi vopsim părul păpușii mele cu cremă neagră de pantofi.

-Dar ce-ai zice dacă ți-ar aduce un telefon?

– Un telefon? Uau, da, asta îmi doresc.

Eram așa de încântată. Un telefon era o jucărie pe care nu o mai văzusem. Nimic măcar în realitate nu văzusem un telefon fix.

Astfel, la serbarea de Crăciun îmi spun cuminte poezia și primesc un cadou mare de la Moș, cu o hârtie roșie și lucioasă pe ea. Nu-mi încăpeam în piele de bucurie și abia așteptam să îl desfac.

Surpriza a fost pe măsură. În interiorul cutii nu se afla altceva decât un telefon fix de jucărie, mov cu alb, dar în mărime naturală. Avea pe mijloc un cerc cu mai multe cerculețe pentru a forma numărul și scotea un sunet specific. Firul de la telefon era alb și perfect ondulat.

În acel an mi-am dat seama că de multe ori ne dorim anumite lucrurile căci nu cunoaștem și altceva și de aceea e important să fim deschiși la nou și neapărat să îi spunem mamei ce ne dorim.

Fie ca Moș Crăciun să vă aducă ceea ce doriți, dar să vă surprindă și cu lucruri noi.