Blog · Compuneri

Compunere “Copilăria mea”. Amintiri.

Compunere copilaria mea

Compunere “Copilăria mea”

Copilăria e acea perioadă a vieții mele de care îmi amintesc cu mare drag. Mă întorc cu gândul la ea de multe ori. Este etapa cea mai frumoasă, a visării, a lipsei de griji și a convingerii că totul este posibil.

Amintirea copilărie păstrează magia a ceea ce suntem noi cu adevărat, fără măști, fără așteptări, fără supărări de lungă durată.

Când eram copil trăiam din plin fiecare zi, iar zilele păreau foarte lungi, la fel și vacanțele de vară.

Cu toate astea, nu aveam un anotimp preferat. Fiecare avea farmecul lui, iar noi copiii, imaginație cât să ne distrăm la maxim.

Copilăria mea la țară nu aș da-o pe nimic. Am crescut aproape de natură și de “pământ”.

Vara, bucuria vacanței era nespusă. Mă cocoțam de dimineață până seara în copacii mei preferați, cireșul și nucul care se aflau tocmai în fundul grădinii.

Imi plăcea să iau și o carte cu mine, să mă afund în vreo creacă mai mare și să rămân uitată acolo până când mă chema mama la masă. Nu de puține ori am mai și căzut, dar m-am întors de fiecare dată la cireșul meu.

În toiul verii, când cireșul era plin, chemam toți copii de pe stradă la un ospăț în toată regula.

Iar alteori, îmi plăcea să mă urc pe cea mai înaltă creangă, să mă agăț strâns de ea și să mă las în bătaia vântului.

De la înălțimea aceea, (căci cireșul meu era destul de în etate) vedeam toate casele din jur, oamenii de prin gospodării, dealurile verzi la care visam să ajung într-o zi și mă simțeam cu adevărat liberă.

Copilăria e perioada în care trăim fiecare clipă așa cum e, fără gânduri la ce a fost sau ce va fi.

Toamna activitatea noastră preferată era să ne aruncăm în fumul ce ieșea din uscaturile de prin grădini, cărora părinții le dădeau foc și să ne ascundem prin snopii de păpușoi. Nu de puține ori am dat nas în nas și cu niște șoricei.

Iar când venea iarna, cu zăpadă de trei metri eram toată ziua la derdeluș. Colindam satul până ce găseam o vale mai mare și acolo ne petreceam ziua. Uitam de foame, sete sau că se înnoptează. Aerul rece ne înroșea obrajii, iar zăpada ne uda până la piele, dar eram mai fericiți ca niciodată.

Cum primele raze domoale ale soarelui primăvăratic topeau zăpadă, porneam prin grădini și planificam straturile de flori și de legume și curățam copacii de uscături. Apoi verificam câte ouă au făcut porumbeii în vișin.

Copilăria mea e strâns legată și de bunicii mei. Tare îmi mai plăcea să stau cu ei. Mamaia m-a învățat să fac tot felul de prăjituri, în special cornulețe, iar tataia mi-a arătat că bunătatea și grija pentru familie sunt cele mai frumoase valori ale unui om.

De câte ori îmi aduc aminte de copilărie am un zâmbet pe față. Când eram copil abia așteptam să cresc, acum, aș orice să mai fiu măcar pentru o zi copil, să mă cațăr în cireș sau pe genunchii lui tataia. Dar nici cireșul, și nici tataia nu mai e…


Dacă ți-a plăcut articolul Compunere “Copilăria mea” te invit să vezi și celelalte articole din seria de compuneri.

*Photo: Clipart station

One thought on “Compunere “Copilăria mea”. Amintiri.

Lasă un răspuns