Povestirea La cireșe, al cărei rezumat îl găsești mai jos este una din cele mai cunoscute din cartea Amintiri din copilărie de Ion Creangă.
Comandă cartea de pe librăriadelfin.ro sau elefant.ro
La cireșe – rezumat
Într-o vară, aproape de Moși, lui Nică i se face poftă de cireșe. Astfel, sub pretextul că-l caută pe Ionică pentru a merge la scăldat, se îndreaptă spre casa mătușii Mărioara care avea unul din cei mai buni cireși din sat.
Aflând că nici Ionică și nici moș Vasile nu sunt acasă, Nică dă iama în pomul cu fructele mult dorite.
Însă, după un timp, se trezește la poalele copacului cu mătușa Mărioara cu o vargă în mână.
Aceasta începe al drăcui și urcă după el în copac, însă, Nică sare iute de pe o creangă și o ia la fugă prin cânepă.
După câteva minute de alergatură, cu mătușa Mărioara după el, toată cânepă este pusă la pământ. Când aceasta se împiedică și cade, Nică sare gardul și fuge acasă, fiind foarte cuminte în restul zilei.
Însă, seara, la poartă apare moș Vasile cu mătușa Mărioara istorisind cele întâmplate.
Tatăl lui Nică, furios că a trebuit să plătească paguba produsă de acesta, îi trage o bătaie bună.
Dar, pe Nică îl doare mai tare rușinea ce s-a abătut asupra lui, mai ales când începuse să-i placă și lui fetele din sat
Dacă ți-a plăcut articolul La cireșe – rezumat, vezi întreaga colecție de rezumate.
Vezi și alte rezumate din Amintiri din copilărie:
Alte rezumate după Ion Creangă:
- Soacra cu trei nurori
- Punguța cu doi bani
- Ursul păcălit de vulpe
- Capra cu trei iezi
- Povestea porcului
Lectură plăcută! 📖