Compunere “La grădina zoologică”
Era 1 iunie, ziua copilului. Împreună cu toată clasa, am hotărât să mergem la grădina zoologică.
Am așteptat cu nerăbdare această zi, întrucât era prima mea vizită la gradina zoologică. Deja îmi imaginam toate animalele pe care le voi vedea.
La întrarea în grădina zoologică, privirea mi-a căzut de îndată pe țarcul de maimuțe. Zarva era așa de mare, încât nu aveai cum să nu le observi.
M-au amuzat teribil aceste animale ce păreau că imită comportamentul uman.
Am văzut, apoi, tot felul de păsări exotice cu un penaj care mai de care mai colorat. Când ne-am apropiat, papagalii și peruși păreau foarte bucuroși, scoteau tot felul de sunete.
Însă privirea mea căuta tigrul siberian. Venisem în mod special pentru el. Reprezenta, de asemenea, și atracția principală a grădinii zoologice.
Și, iată, într-un final, după ce le-am făcut o vizită urșilor, căprioarelor, zebrelor și elefanților, l-am zărit.
Stătea într-un colț, cu labele din față întinse. Mi s-a părut imens și mai frumos decât mi-am imaginat.
Când ne-am apropiat a tras un răget puternic arătându-și colții mari și ascuțiți. Inima mi-a stat în loc.
S-a ridicat ușor și a început să se plimbe. Astfel, l-am admirat în toată splendoarea.
M-au impresionat și leii, cu coama lor deasă și corpurile puternice.
La plecare, am vizitat șerpii și crocodilii care stăteau tolăniți la soare.
Am petrecut o zi minunată la grădina zoologică și am reușit să văd de aproape multe din animalele care mă fascinează.
Dacă ți-a plăcut compunerea “La grădina zoologică”, te invit să vezi și celelalte compuneri:
Dacă ți-a articolul “Compunere – Primăvara, bine ai venit!”, vezi și alte compuneri:
O întâmplare într-o grădină cu flori