Povestea slujitoarei, carte de Margaret Atwood
…
Continue reading Povestea slujitoarei, carte de Margaret AtwoodPovestea slujitoarei de Margaret Atwood prezintă o distopie, adică o utopie negativă ce mi-a amintit de cartea 1984 a lui George Orwell. Povestea slujitoarei, Margaret Atwood Publicare: Editura Art, Colecția Musai, 2020, 464 pagini Titlu original: The Handmaid’s Tale Prima apariție: 1985 Gen: distopie, science-fiction Cuvinte cheie: America, sfârșitul secolului XX, feminism, comunism, fascism Nota mea: ⭐⭐⭐⭐/5 Nota Goodreads: 4.11/5 Disponibilitate: elefant.ro, libris.ro carturesti.ro Povestea slujitoarei – prezentare Povestea slujitoarei prezintă o distopie plasată în America la sfârșitul secolului al XX-lea. În urma unei lovituri de stat dată de secta “Fii lui Iacob”, președintele este omorât și instaurat regimul galaadean. Astfel, societatea americană devine “Republica Galaad”, iar constituția este anulată. Această sectă care se bazează pe credința într-un fragment din Vechiul Testament, își concentrează atenția pe reproducerea populației care scăzuse dramatic, în paralel cu creșterea numărului de malformații cauzate de radiații, poluare și diferite intervenții chirurgicale. Noua Republică Galaad este militarizată. Comandanții conduc o armată de Ochi, Îngeri și Paznici care controlează atât viața publică, cât și cea privată a tuturor cetățenilor. Întreg sistemul este computerizat și peste tot sunt inserate microfoane. Odată cu instalare acestui regim, femeile au fost decăzute din orice drepturi. Nu au voie să dețină bani sau proprietăți, nu au voie să meargă la serviciu, nu au voie să scrie și să citească. Sunt folosite doar pentru a spori populația. Astfel, femeile au fost împărțite în categorii bine definite și li s-au alocat câte o culoare. Soțiile purtau albastru, fiicele de comandanți, alb. Marthele, care se ocupau de gospodărie purtau verde, iar femeile exilate în colonii, numite și Nefemei, cenușiu. Econevestele purtau rochii cu dungi albastre, roșii și verzi, iar văduvele, rochii negre. O categorie aparte de femei o reprezentau Slujitoarele. Întrucât, adesea, soțiile erau infertile, fiecărui comandant i se aloca o slujitoare, al cărei unic scop era procrearea. Acestea puteau rochii roșii. Iar Mătușile, adică femeile care le educau în centrul Rahela și Lea, purtau rochii cafenii. Povestea este relatată de Offred, slujitoare aflată în slujba unui comandant. Imediat după instalarea regimului a încercat să fugă împreună cu soțul și fetița ei. Dar au fost prinși, iar din acea zi nu i-a mai văzut. Prin ochii ei, descoperim cum s-a instalat regimul, ce schimbări a adus în viețile oamenilor de rând și cum s-au adaptat sau nu. Dar mai ales, aflăm din perspectiva unei categorii de femei ce intriga pe toată lumea. Lucrurile sunt dezvăluite treptat, iar spre sfârșitul cărții avem parte și de puțină acțiune relatată la timpul prezent, lăsând un final destul de ambiguu. Impresii de lectură Povestea slujitoarei reprezintă a doua distopie pe care o citesc, după 1984 de George Orwell. Cele patru stele din cinci vin tocmai din faptul că distopiile nu sunt neapărat genul meu de cărți, dar am apreciat stilul autentic al autoarei și construirea romanului. Nu mă atrag distopiile întrucât am impresia că iau cam tot ce e mai rău în societatea noastră și o extrapolează într-o lume “reală”. Atât de reală cât poate părea într-o carte. Nu mi-a fost ușor să mă transpun în distopia creată de Margaret Atwood. Prea crud și prea dur. Cu toate astea, cartea m-a captivat. Recomandare carte Recomand cartea iubitorilor de distopii ce nu se dau în lături de la fanatism politic și religios. Concluzii În cartea Povestea slujitoarei, Margaret Atwood încearcă să atragă atenția asupra modului în care funcționează societatea contemporană și unde se poate ajunge dacă nu se iau măsuri în ceea ce privește fanatismul moral, politic și religios, dar și poluarea chimică și radioactivă. Autoarea sugerează că pasivitatea oamenilor este cea care a dus la instaurarea regimului galaadean, în cartea de față. Iar la final, vă las o parte din citatele care mi-au plăcut. E grozav să ai mici ținte în față care pot fi atinse. Când ne gândim la trecut, alegem lucrurile frumoase și vrem să credem că totul era frumos. Ce nu știi, nu poate să-ți facă nici un rău. Numele e ca numărul de telefon, folositor numai pentru ceilalți. Un lucru e apreciat numai dacă e rar și greu de obținut. Iertarea e un fel de putere. Să ceri iertare e un tip de putere de asemenea. Să ceri iertare reprezintă un tip de putere și să o refuzi sau să o acorzi este tot un tip de putere, poate cea mai mare. Trăiește în prezent și profită cât poți, e tot ce ai. Așa cum știu toți istorici, trecutul este o mare de întuneric plin de ecouri. Unele voci pot ajunge până la noi, dar ceea ce ne spun este plin de obscuritate matricei din care provin; și oricât am încerca, nu putem întotdeauna să le descifrăm precis în lumina mai limpede a zilelor noastre. Dacă lectura ar fi de mâncare, aș avea lăcomia celui mort de foame. Lectură plăcută!
One thought on “Toamna, poezie proprie de două strofe”