Recenzii

“Mândrie și prejudecată” – carte de Jane Austen (recenzie)

Mandrie si prejudecata carte de Jane Austen recenzie

Cartea „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen a fost publicată la editura Corint în anul 2014 și are 368 de pagini.

Sub titlul “Pride and Prejudice” cartea a fost publicată pentru prima dată în anul 1813.

Rating: ⭐⭐⭐⭐⭐/5

Rating Goodreads: 4.26

Cartea “Mândrie și prejudecată” poate fi achiziționată de pe elefant.ro.

Jane Austen (1775-1817) este o scriitoare engleza din perioada romantică pre-victoriană și o reprezentantă de seamă a literaturii clasice.

Jane Austen a scris șase romane, devenite capodopere ale literaturii

Romanul “Mândrie și prejudecată” este al doilea roman scris de autoare dar și cel mai celebru. Este un roman de dragoste ce îi are ca protagonisti pe Elizabeth Bennet și Mr. Darcy.


“Mândrie și prejudecată” – scurt rezumat

Mr. Darcy este mândru, iar Elizabeth este plina de prejudecati. De aici și titlul “Mândrie și prejudecată”.
Elizabeth face parte dintr-o familie modestă și are patru surori. Toate au ca scop găsirea unei partide bune pentru căsătorie pentru a-și depăși condiția și ai ajuta pe părinții lor.
Sosirea noului vecin, despre care se știa că este un burlac înstărit, o pune pe jar pe Mrs. Bennet care vrea neaparat ca acesta să îi cunoască fiicele.

Cu această ocazie, Elizabeth si Mr. Darcy se întâlnesc pentru prima dată. Mr. Darcy, de asemenea, un burlac înstărit este cel mai bun prieten al domnului Bingley, noul lor vecin.

Prima întâlnire dintre cei doi a fost cu „scantei”, creând rapid între ei o vizibilă antipatie. Dar de la ură la dragoste nu e decât un pas. Însă drumul până acolo e pavat cu întâmplări ce te vor ține cu sufletul la gură și te vor face să te atașezi de personajele principale.


„Mândrie și prejudecată” a devenit unul din romanele mele preferate. Mai ales că iubesc literatura engleză, în special cea din epoca victoriană. Ador și stilul lui Jane Austen, felul în care construieste personajele, dar și felul în care îi îmbracă cu emoții. Astfel, simți pur și simplu că ți se relatează o poveste adevărată, și nu citești o poveste fictivă.

Cu siguranță recomand cartea “Mândrie și prejudecată” tuturor pasionaților de literatură clasică și nu numai.


Lectură plăcută!

10 thoughts on ““Mândrie și prejudecată” – carte de Jane Austen (recenzie)

Lasă un răspuns