Cartea “Fram, ursul polar”de Cezar Petrescu m-a făcut să-mi îndrept atenția și către alte cărți ale autorului, întrucât mi-a plăcut mult stilul lui: cursiv și usor, presărat cu ironie și umor.
Dat fiind sezonul, am ales să citesc “Omul de zăpadă” și încă de la început mi-a plăcut foarte mult.
Rating: ⭐⭐⭐⭐⭐
Cezar Petrescu (1892-1961) s-a născut la Iași. A fost romancier, nuvelist, traducător și redactor. A scris aproximativ 70 de romane, nuvele, piese de teatru, proză pentru copii, etc.
Cele mai cunoscute opere ale sale din literatura pentru copii sunt:
- Fram, ursul polar, 1931
- Cocart și bomba atomică, 1945
- Pif – Paf – Puf, 1945
- Omul de zăpadă, 1945
- Iliuță copil, 1945
- Neghiniță, 1945
“Omul de zăpadă” a apărut la editura Enmar în 2011 și are 240 de pagini.
Cartea începe prin descrierea orașului și a vremii specifice de sfârșit de toamnă. Apoi, autorul ne face parte activă a poveștii, vorbind direct cu noi și luându-ne în călătoriile sale.
Povestitorul a căpătat de la Sfânta Vineri o baghetă magică prin care poate trece prin pereți și asculta tot ce vorbesc oamenii, animalele, chiar și vântul. Astfel, vizităm împreună patru case și aflăm povestea celor ce locuiesc în ele.
Gina și mama acesteia, a cărei soț nu s-a mai întors niciodată din război. Dănuț și Bâzu al căror tată este bolnav, iar întreaga se chinuie să trăiască de pe o zi pe alta, amanetând tot felul de lucruri. Văduva Safta, spălătoreasa, a cărei fiică, Lențuca este bolnavă și trăiesc într-o sărăcie lucie încât nici medicul nu-l pot plăti.
Toate aceste povești sunt înduioșătoare, întrucât toți au parte de lipsuri materiale, însă iubirea este prezentă.
La polul opus îl avem pe Bobiță Balaban, un copil râzgâiat, zis și Bosumflache, care trăiește în condiții de lux datorită ilegalităților făcute de tatăl său, căruia parcă nu-mi mai ajunge să ia de la sărmani.
Toți acești copii au o singură dorință: să ningă. A doua zi de dimineață asistăm la modul fiecăruia de a se manifesta în fața minunii împlinite.
“Târziu, după miez de noapte, când toți dormeau, a început să ningă. Într-o mare și tainică tăcere, peste orașul cel negru s-a așternut o vrajă albă de basm.
“O albă, sclipitoare și nepământeană priveliște, de pe alt tărâm. ”
“Ningea cu fulgi mari și deși, care pluteau, se învălmășeau, zburau, fluturau ușori, jucăuși, sclipitori.
Astfel, în acea zi copii ies în Gradina publică și se bucură de prima zăpadă. Gina, numită Zână Zăpezilor decide să facă în mare taină o faptă bună și o vizitează pe Lențuca. Îi oferă hăinuțele ei de anul trecut cât și economiile pe care ea le strânsese. Însă Lențuca, cuprinsă de mrejele febrei nu realizează pe deplin cine este. Mare însă i-a fost bucuria Saftei când a descoperit cele lăsate, considerând-o o minune de la Dumnezeu.
Spre după amiază, copii construiesc un om de zăpadă, cam ciunt ce-i drept pe care îl asemuiesc rapid cu domnul Balaban. Astfel se iscă un ropot de râsete și glume. Dar fix în acel moment se ivește Bobiță, iar dintr-una într-alta se iscă o adevărată bătălie.
În noaptea ce urmează, un tâlhar intră în casa Saftei și fură toată rufăria scumpă a familiei Mateescu, pe care ea o spălase.
Prin urmare, Safta este acuzată că și-ar fi însușit bunurile pentru a-și plăti datoriile. Toate aceste acuzații făcându-se la presiunile doamnei Mateescu, soția avocatului. Se zvonea că în casa acestora cântă găina. Dar și la presiunile domnului Balaban care voia să scape de Safta și de cocioaba ei pentru a-și mări parcul.
Întrucât copii dărâmaseră primul om de zăpadă, ca semn de protest împotriva lui Balaban, doresc să construiască altul. În acel moment în gradina publică își face apariția un băiat străin care le construiește un om de zăpadă mare și frumos cum nu se mai văzuse, pe care decid să-l numească Zavaidoc.
Zavaidoc se dovedește a fi un om de zăpadă special și un membru de bază al comunității. Mai multe despre ceea ce urmează te invit să descoperi citind cartea sau ai aici întreg rezumatul cărții “Omul de zăpadă”.
Cartea aceasta mi-a întrat pe mâini fix când de câteva zile îmi tot doream să ningă, să văd fulgii de nea. De aceea această carte e la unison cu dorința mea.
Povestea în sine mă transpune într-o atmosferă oarecum cunoscută, magică, a copilăriei mele plină de zăpadă. Stilul scriitorului Cezar Petrescu este fix pe gustul meu. Sunt fix genul de povești după care tânjesc când mi-e dor de copilărie, iar modul în care autorul scrie mă transportă mai ușor în acea perioadă întrucât mă regăsesc în descrieri. La asta contribuie și faptul că este o poveste 100% românească.
Mi-a plăcut și fragmentul în care Cezar Petrescu își face apariția ca personaj, derulând amintiri pline de zăpadă cu o prietenă din copilărie.
Mi-a plăcut că am întâlnit și multe cuvinte necunoscute, devenite arhaisme probabil încât nu prea mai apar în limbajul actual sau prin cărțile contemporane.
Prima parte a cărții, cu ninsoare și la săniuș pare o descriere mai amănunțită a poeziei Iarna pe uliță de George Coșbuc, doar că la oraș.
Pe alocuri, povestea “Omul de zăpadă” m-a dus cu gândul la cartea “O poveste de Crăciun” a lui Charles Dickens, unde, la fel, este prezentată sărăcia și mizeria, cât și degradarea umană și orientarea spre lucruri materiale.
Ba mai mult, transformarea domnului Balaban și a lui Bobiță în oameni mai buni și cu generozitatea ce-i urmează, seamănă cu transformarea lui Scrooge în ziua de Crăciun după ce în Ajun fusese vizitat de spirite.
Însă, din păcate, în “Omul de zăpadă” de Cezar Petrescu, schimbarea de comportament ține doar până la venirea primăverii, fiind strict legată de existenta magică a omului de zăpadă, Zavaidoc.
Recomand această carte tuturor copiilor, dar și adulților care vor să se transpună în lumea copilăriei de altă dată.
“Pentru fiecare faptă se află și o răsplată. Pentru fiecare durere, o alinare Chiar pentru greșeli și păcaturi, o iertare.”
Lectură plăcută!
S-ar putea să-ți placă și :
Cele mai frumoase cărți de Crăciun
Lista cărților cu povești de iarnă și povești de Crăciun citite