Blog

Poveste de iarnă cu Mos Crăciun

magia-craciunului-mos craciunEra un frig de crăpau pietrele. Câinii lătrau în curți, iar în depărtare se auzeau zurgălăi.
Fiori mi-au trecut pe șină spinării și bucuria se aprindea în sufletul meu. Sunetul se auzea tot mai aproape. Mii de clopoței spărgeau liniștea mângâiată doar de vântul aspru.
Știam că ăsta e momentul, l-am așteptat în fiecare an, dar acum se va întâmpla. Îmi doream așa de mult.

Am ieșit repede pe poartă în așteptarea marelui moment. În lumina slabă a felinarului îmi vedeam respirația ca niște aburi fiind purtată de vânt. Tremuram din toate încheieturile. În entuziasmul ce mă cuprinsese uitasem să iau o geacă pe mine.

Deodată, a început să ningă. Fulgii mari îmi atingeau fața. Nu cred să mai fi simțit atâta magie în sufletul meu. Fulgii se așterneau ușor pe zăpada înghețată. Ce cadru superb.
La fiecare casă se vedeau lumini în geam iar din hornuri ieșea fumul gros. Luna mare și galbenă supraveghea totul în tăcere făcând zăpadă să strălucească.

Dar iată, ceva mare și negru zbura spre mine. Entuziasmul se amestecă cu teama de necunoscut și mă făcu să mă ascund după un stâlp.

În câteva secunde, acel ceva începea să capete formă. Întrezăresc silueta unei sănii mari trase de reni.

Un vuiet puternic începea să se audă, acompaniat de sunetul suav al clopoțeilor. Inima îmi bătea cu putere.

Era seara de Ajun. An de an am așteptat să îl văd pe Moș Crăciun, dar mereu rămâneam doar cu sunetul zurgălăilor.

Într-un mare zgomot, sania a aterizat împrăștiind zăpada din jur. Renii și-au scuturat corpurile masive de zăpadă făcând clopoțeii să sune în cel mai frumos mod. Nu-mi venea a crede că totul se întâmplă în fața ochilor mei.

Apoi aud o vocea groasă și blândă:

-Ho, ho, ho. Ușor băieți mei!

Din sanie, Moș Crăciun trăgea hamurile pentru a-i face pe reni să se liniștească. În lumina lunii, reflectată de zăpadă, îl vedeam clar, era chiar el.

Purta costumul roșu legat bine cu o centură neagră. Avea o barbă deasă și albă ca zăpada. Nu-i vedeam față foarte bine, dar pe cap îi observasem căciula roșie cu moț alb. Sania era mare și roșie și părea înconjurată de magie. Plutise câteva secunde până a atins cu totul pământul. Era toată strălucitoare și din ea ieșea un sac mare plin cu cadouri. Eram convinsă că acela e sacul magic al Moșului.

În acel moment am văzut niște creaturi mici sărind din sanie și cu o mare rapiditate s-au îndreptat către reni. Desigur, erau spiridușii Moșului. Cu mișcări foarte agere, o parte din ei au început să verifice copitele renilor, iar ceilalți să-i hrănească cu morcovi.

Moșul a coborât ușor din sanie și privea în depărtare. Părea să verifice ceva.

-Haideți, să pornim! Nu avem timp de pierdut.

Iute, spiridușii au verificat pentru ultima dată sania și s-au urcat lângă Moș Crăciun. Renii au început să meargă și ușor să se ridice de la sol. Învăluită în magie, sania a început să plutească și încep, încet să se îndepărteze.

Atunci am auzit pentru ultima dată vocea Moșului.

-Ho! Ho! Ho! Crăciun fericit tuturor!

Am rămas cu ochii ațintiți asupra saniei în timp ce se înălța tot mai sus, până a dispărut în întuneric.

Inima încă îmi bătea cu putere. Nici frigul nu-l mai simțeam. A durat câteva secunde până m-am dezmeticit. Plină de emoție am fugit în casă, dar nu am spus nimănui ceea ce văzusem. Simțeam că e un secret între mine și Moș Crăciun. M-am pregătit repede de culcare știind că Moșul avea să mă vizite și pe mine în acea noapte, deși eu primisem deja cel mai frumos cadou.

Sărbători frumoase!

 

Lasă un răspuns