Povești și poezii

Nebuna de George Coșbuc

Voi o vedeţi fugind prin sat,
Cu zdrenţele şiroi,
Desculţă-n ger, cu ochii supti,
De cine rîdeţi voi?
Şi după dînsa, curioşi,
De ce fugiţi în roi?

Ce fel de rău v-a făcut ea,
De-i faceţi rău? Scuipînd
În urma ei, o huiduiţi
Cînd iese-n drum, şi cînd
Vă vine-n prag flămîndă, voi
O bateţi înjurînd.

Îi ştiţi povestea ei? De-o ştiţi,
Ce mult vă cred mişei.
Dar nu! Atunci aţi fi miloşi
Cu dînsa, dragii mei.
Veniţi dar, vreau azi să vă spun
Povestea vieţii ei.

Pe deal, în revărsat de zori,
Un bucium repetat
Dă sunet, şi lătrau zăvozi;
Bărbat lîngă bărbat
Ieşea din văi, suia pe culmi
Cu groful la vînat.

Sărmani iobagi! Un sat întreg
Cu sîlă-n codri dus,
Pe placul unui domn nebun!
Şi sus şi tot mai sus
Treceau, purtînd în ochi grăbiţi
Un cerb pe goană pus.

Şi şir de şir gonaci stăteau
În umbra de copaci,
Şi contele pe-un tînăr cal
Da frîu ca dus de draci,
Dar iată! Calul sub picior
A prins p-un biet gonaci!

Arama potcovită-n piept
Un larg mormînt făcu,
Au stat iobagii marmor toţi,
Dar Arpad groful nu:
Zburînd pe cal, privea ‘napoi
Cu rîsete, huhu!

Luptîndu-se cu moartea, el
În pat se zvîrcolea,
Şi biata mă-sa! Vezi-o azi
Cum plînge-n hohot ea?
Acelaşi plîns, pe care-atunci
Sărmana îl plîngea.

Sărmana! Şi vă bateţi joc
De traiul ei d-acum;
Dar mama voastră n-ar putea
S-ajungă oarecum
Nebună? V-ar plăcea s-o ştiţi
De rîs obştesc pe drum?

Oh, leacul! unde-i? Din pămînt,
Din foc ea l-ar fi scos!
Erau săraci. Bărbatul ei,
De mult bolnăvicios,
Zăcea şi el, puteai de slab,
Să-i numeri os de os.

Pe lait ficior, părinte-n pat,
Pe răni al cîrpei nod,
Şi-n vatră focul stins de mult
Şi nu-i porumb în pod;

Trei zile, iar a patra zi
Doi morţi sub un prohod!

Iar azi, cînd se trezeşte-n ea
Nelimpedele gînd
Al morţii lor, ce rîs aflaţi
În plînsul ei? Urlînd
Morteşte, biata, iat-o iar,
De zid cu fruntea dînd.

Şi vezi cum face gesturi ea,
Aşa precum în joc
Desmierzi copii? Cum rîde ea,
Ca omul în noroc?
Apoi răsare blăstămînd;
Şi-i varsă gura foc.

Rusanda e, copila ei!
În uşa tinzii-n prag,
O desmierda ea nopţi întregi
Ca un odor pribeag.
Ea singură i-a mai rămas
Din tot ce-avuse drag.

Privindu-si fata, îi părea
Şi traiul mai domol,
Frumoasă, ca un sfînt potir
P-al schitului pristol,
Şi harnică, din ceas în ceas
Umplînd al casei gol.

Dar într-o zi, la casa ei
S-abate un argat:
-“Vrea domnul o cămaşă-n flori
Cu portul de la sat –
Tu, Sando, coși cea mai isteţ,
Să mergi dar la palat! ”

S-a dus. Dar Arpad, el fierbea
De patimi păgîneşti.
-“De ce-ncui uşa? Ce vrei tu?
Turbatule ce eşti! ”
Şi capul ea şi l-a zdrobit
De drugii din fereşti

A fost prea mult! Cînd i-au adus
Pe Sanda doi argaţi,
Ea n-a mai plîns, a stat ca stan,
Cu pumnii ridicaţi,
Cu gura plină de blăstăm,
Cu ochii îngheţati.

Eşti om nebun, cînd vrei să porţi
Întreg onorul tău!
Nimic nu-i sfînt! Căci cei tari pot
Sili pe slabi la rău,
Şi domnii sunt d-aceea tari,
Căci rîd de Dumnezeu!

Şi-aici i-a izbucnit din ochi
Plînsoarea bob de bob,
Şi jos, săcată de simţiri,
Căzu ea toată sdrob.
Domn groful, domn şi Dumnezeu,
Ei ambii rîd de rob.

Şi noi? Să rîdem înjurînd
Pe robi? De ce pe ei?
De ce nu domni? Giganţi în drept
Şi-n suflete pigmei.
Cu crucea-n mîni să-i pălmuieşti
Pe domni, ca pe mişei!

0 thoughts on “Nebuna de George Coșbuc

  1. Coșbuc a fost poetul copilăriei și primele poezii pe care am ales să le învăț erau din cartea sa. Mi-a plăcut să regăsesc una dintre ele aici…

Lasă un răspuns