Gospodina de Otilia Cazimir

O furnică duce-n spate
Un grăunte jumătate.

– Încotro fugi, surioară?

– Ia, mă duc şi eu la moară!

Şi-s grăbită, şi-s grăbită,

Că mi-i casa negrijită,

Şi mi-s rufele la soare,

Şi copiii cer mâncare…

Nu, la noi în muşuroi

Nu e timp pentru zăbavă:

Că de n-am fi de ispravă,

Ar fi vai şi-amar de noi.

Vezi și alte poezii scrise de Otilia Cazimir.