Recenzii

Charlie și fabrica de ciocolată – cântecel despre cărți și televizor

Lucrul cel mai important
Pe care l-am învăţat
E: copilul nu se lasă
La televizor, în casă —
Mai bine nu-l cumpăraţi
Şi-n priză nu îl băgaţi.
În toate casele în care-am fost
Se zgâiau toţi, fără rost,
Trândăvesc, se irosesc,
Şi ochii din cap le ies,
(Ieri pe seara, am zărit
Undeva, la asfinţit.
Cam doişpe ochişori căscaţi,
Pe-o duşumea aruncaţi.)
Stau aţintiţi şi se zgâiesc,
Şi ca hipnotizaţi trăiesc,
Şi porcăria idioată
Pe toţi ai zice că-i îmbată.
O, da, ştim c-aşa-s mai cuminţi,
Nu îşi mai scot vreo doi-trei dinţi,
Nu se mai caţără-n copaci,
Şi cina poţi şi tu s-o faci,
Şi chiar desert să pregăteşti —
Dar ai stat să te gândeşti,
Să te-ntrebi ce efect are
La o astfel de putoare?
SIMŢURILE-S AMORŢITE;
IMAGINAŢIA-I PE SFÂRŞITE,
MINTEA-N CAP S-A CAM TOPIT,
PLODUL AŞA S-A TÂMPIT,
CĂ ÎN STARE NU MAI ESTE
SĂ-NŢELEAGA VREO POVESTE!
CREIERU-I MOALE CA BRÂNZA,
I SE SCURGE CA OSÂNZA,
ŞI A GÎNDI NU MAI POATE,
DOAR VEDEREA-I ŢINE PARTE!
„Bine! veţi striga, Aşa e!
Dar, dacă obiectul nu e,
Cum să-i ţinem ocupaţi
Pe scumpii noştri? Explicaţi!”
Drept răspuns, vom întreba:
Ce făceau scumpii cândva,
Când stăteau cuminţi prin case,
Dar monstrul nu se inventase?
Aţi şi uitat? Nu ştiţi, măcar?
O spunem noi, tare şi rar:
CITEAU! CITEAU, CITEAU,
Şi, mai apoi, se apucau
Să citească iar. Ferească sfântul!
Din viaţă, jumate trecea ca vântul
Cu cărţile din bibliotecă!
La copii în cameră, potecă
Făceai printre cărţi —pe jos
Împrăştiate erau —frumos!
Pe rafturi, rânduri-rânduri stau,
Pe lângă pat se-ngrămădeau
Alte grămezi, să le citeşti!
Aşa fantastice poveşti
Cu ţigani şi cu balauri,
Regine şi piraţi mauri,
Cu comori, şi-ndepărtate
Ţinuturi la miazănoapte.
Caraghioşi cu pantaloni mov,
Elefanţi, şi chiar şi-un clovn,
Canibali lâng-un cazan
Unde fierbe un vlăjgan.
(Miroase bine, cine-i oare?
Doamne, e chiar nea Mardare!)
Mititeii se-amuzau
Cu Beatrix Potter dansau,
Cu Squirrel Nutkin, Pigling Bland,
Şi doamna Tiggy-Winkle —învăţând
Cum şi-a luat cămila cocoaşa,
De ce melcul îşi cară casa,
Cum furnica tot munceşte
Când greierele trândăveşte.
Oh, ce de cărţi mai citeau
Copiii când televizor n-aveau!
Vă spunem cu binişorul
S-aruncaţi televizorul
Şi, când acesta dispare,
O bibliotecă apare.
Umpleţi rafturile toate
Cu cărţile nenumărate
Apărute vreodată.
Ignoraţi acea ciudată
Privire fără cuvinte
Ce copilul o trimite.
Nu luaţi măcar în seamă
Zbieretele de alarmă,
Pe cei cu disperate feţe
Care vă lovesc cu beţe —
Nu vă temeţi —vă promitem,
Într-o săptămână, două,
Odrasla este ca nouă.
Sătui de-atâta lenevit,
Toţi s-or pune pe citit.
Când se-apucă, măi, să fie!
Observaţi ce bucurie
Inimile le inundă;
Şi, captaţi de-această undă,
Într-atât le va plăcea,
Încât se vor minuna
Ce-au văzut la acea maşină
Ridicolă şi cretină,
La acel îngreţoşător
Ecran de televizor!
Mai târziu, toţi copilaşii
Vă vor mulţumi, pungaşii,
Pentru gestul minunat.
P.S. Cu Mike Teavee nu am aflat
Cum trebuie procedat.
Vom aştepta să vedem
De putem să îl aducem
Să nu depăşească poarta.
De nu —îşi merită soarta.

Lasă un răspuns