Click to rate this post!

[Total: 4 Average: 5]

Cartea „Omul de zăpadă” de Cezar Petrescu începe prin descrierea orașului și a vremii specifice de sfârșit de toamnă. Apoi, autorul ne face parte activă a poveștii, vorbind direct cu noi și luându-ne în călătoriile sale.
Povestitorul a căpătat de la Sfânta Vineri o baghetă magică prin care poate trece prin pereți și asculta tot ce vorbesc oamenii, animalele, chiar și vântul.
Astfel, vizităm împreună patru case și aflăm povestea celor ce locuiesc în ele.
Gina și mama acesteia, a cărei soț nu s-a mai întors niciodată din război.

Dănuț și Bâzu al căror tată este bolnav, iar întreaga se chinuie să trăiască de pe o zi pe alta, amanetând tot felul de lucruri.
Văduva Safta, spălătoreasa, a cărei fiică, Lențuca este bolnavă și trăiesc într-o sărăcie lucie încât nici medicul nu-l pot plăti.
Toate aceste povești sunt înduioșătoare, întrucât toți au parte de lipsuri materiale, însă iubirea este prezentă.
La polul opus îl avem pe Bobiță Balaban, un copil râzgâiat, zis și Bosumflache, care trăiește în condiții de lux datorită ilegalităților făcute de tatăl său, căruia parcă nu-mi mai ajunge să ia de la sărmani.
Toți acești copii au o singură dorință: să ningă.

“Târziu, după miez de noapte, când toți dormeau, a început să ningă. Într-o mare și tainică tăcere, peste orașul cel negru s-a așternut o vrajă albă de basm.”

A doua zi de dimineață asistăm la modul fiecăruia de a se manifesta în fața minunii împlinite.
Astfel, în acea zi copii ies în Gradina publică și se bucură de prima zăpadă. Gina, numită Zână Zăpezilor decide să facă în mare taină o faptă bună și o vizitează pe Lențuca. Ii oferă hăinuțele ei de anul trecut cât și economiile pe care ea le strânsese. Însă Lențuca, cuprinsă de mrejele febrei nu realizează pe deplin cine este. Mare însă i-a fost bucuria Saftei când a descoperit cele lăsate, considerând-o o minune de la Dumnezeu.
Spre după amiază, copii construiesc un om de zăpadă, cam ciunt ce-i drept pe care îl asemuiesc rapid cu domnul Balaban. Astfel se iscă un ropot de râsete și glume. Dar fix în acel moment se ivește Bobiță, iar dintr-una într-alta se iscă o adevărată bătălie.
În noaptea ce urmează, un tâlhar intră în casa Saftei și fură toată rufăria scumpă a familiei Mateescu, pe care ea o spălase.
Prin urmare, Safta este acuzată că și-ar fi însușit bunurile pentru a-și plăti datoriile. Toate aceste acuzații făcându-se la presiunile doamnei Mateescu, soția avocatului. Se zvonea că în casa acestora cântă găina. Dar și la presiunile domnului Balaban care voia să scape de Safta și de cocioaba ei pentru a-și mări parcul.
Întrucât copii dărâmaseră primul om de zăpadă, ca semn de protest împotriva lui Balaban, doresc să construiască altul. În acel moment în gradina publică își face apariția un băiat străin care le construiește un om de zăpadă mare și frumos cum nu se mai văzuse, pe care decid să-l numească Zavaidoc.
Zavaidoc era un om de zăpadă special, iar în noaptea aceea a făcut prima minune. În toiul nopții, Gina a trezit-o pe mama sa spunându-i că tatăl ei vine acasă chiar acum și că Zavaidoc i-a spus asta în vis. În acel moment bătând la ușă însăși tatăl ei dispărut în urmă cu trei ani în război.
A doua zi, câinele Ginei îi trage de pantaloni pe Bâzu și Măgârdici și îi conduce la locul unde se aflau rufele furate. Astfel, poliția descoperă că făptașul fusese șoferul domnului Balaban care era de fapt un tâlhar ce furase identitatea unui șofer pe care-l ucise.
Astfel doamna Safta a fost absolvită de orice vină și răsplătită de avocatul Mateescu pentru inconvenientele create.
Auzind de minunea săvârșită de Zavaidic, aceasta îi cere să îi pedepsească pe cei ce i-au pricinuit atâta suferință. Astfel, aceștia încep să aibă tot felul de vise chinuitoare.
Domnul Balaban visează ba că este porc și urmează să fie făcut cârnați chiar la fabrica sa, ba ca este o tobă în care polițaiul Carapancea bate încontinuu.
Doamna Mateescu visează că este o găină și cotcodăcește încontinuu ieșindu-i rufe pe cioc, iar polițaiul Carapancea visează că este un ulcior de apă și face într-una gâl-gâl-gâl.
Problema este că aceste sunete încep să le scoată și atunci când nu dorm, ducând la totul felul de situații jenante.
Domnul Balaban scapă însă de acest vis atunci când ajunge în fața lui Zavaidoc cu gândul de a-l distruge. Însă ceva se schimbă în el când îl privește și pleacă mai departe.
Polițaiul, cerându-și scuze doamnei Safta scapă și el de vis. Doar doamna Mateescu rămâne în continuare cu cotcodăcitul, fiind prea orgolioasă să vorbească cu Safta.
Într-o zi, Bobiță cade în apa înghețată a lacului, iar Bâzu îl salvează. După această întâmplare Bobiță se îmbolnăvește foarte tare, iar domnul Balaban devine un om mai bun, scăzând taxele la moară, la lemne, la carne, etc. Ba chiar îi construiește Saftei o casă nouă. Astfel, întreg orașul începe să o ducă mai bine.
Și Bobiță este atins de această bunătate, astfel își serbează ziua de naștere cu toți copii pe care altădată îi considera prea săraci pentru a se juca cu ei.
Însă zilele de iarna trec, iar adierea vântului începe să fie mai caldă ducând la topirea zăpezilor dar și la revenirea comportamentului domnului Balaban și a lui Bobiță la cel de altă dată.

“Nu mai ningea. Se înseninase. Cerul era înalt, străveziu, de cleștar. Soarele sclipea în nămeți. Răsunau clopoței voioși de sanie pe străzi depărtate. Băteau lin clopotele bisericilor a sărbătoare.”

Pe lângă toate astea, copii asistă triști la topirea lui Zavaidoc și cu lacrimi în ochi își iau la revedere de la el.
În încheiere, aflăm de la tatăl lui Dănuț și Bâzu povestea unui băiat foarte talentat în ale sculpturii, care apare într-o zi într-un oraș necunoscut și construiește un om de zăpadă. În fierbințeala care l-a cuprins își dă haina jos. Astfel, se îmbolnăvește foarte tare și la câteva zile moare.
Descoperim așadar sacrificiul suprem care a stat la baza lui Zavaidoc, omul de zăpadă care a adus numai bunătate în oraș și a făcut dreptate.
S-ar putea să-ți placă și: