Rezumate carti

În mijlocul lupilor – rezumat după Vasile Voiculescu


Povestirea În mijlocul lupilor, al cărei rezumat îl găsești mai jos, este o operă fantastică scrisă de Vasile Voiculescu în anul 1947 și publicată postum.

In mijlocul lupilor rezumat Vasile Voiculescu

Povestirea În mijlocul lupilor este inclusă în volumul Lostrița. Antologie de proză fantastică de Vasile Voiculescu, disponibil pe libris.ro

Rezumat in mijlocul lupilor

În mijlocul lupilor – rezumat

Într-o discuție despre vânătoare în care se vorbește cu regret despre decadența acestei arte pe care interlocutorii o asociază cu știința, dar și cu magia totodată, magistratul își amintește de o întâmplare pe care abia acum o înțelege pe deplin.

În tinerețea sa, pe vremea când era judecător într-un ocol rural așezat le poalele munților, a întâlnit un țăran bătrân care era acuzat că a vânat o căprioară în afara sezonului de vânătoare.

elefant.ro

Judecătorul l-a achitat de pedeapsă întrucât acesta declarase că nu a vânat-o, ci a scos-o din colții lupilor.

Lumea s-a învrăjmășit la auzul deciziei luate de judecător și astfel acesta a aflat că țăranul, cunoscut sub numele de Luparul, era un adevărat vrăjitor de lupi și-i punea să acționeze în favoarea sa.

Curios, a decis să afle mai multe pentru studiul pe care-l scria. Astfel, l-a vizitat pe Lupar în locuința sa umilă, săpată în pământ. Aceasta se afla în afara satului, căci sătenii îl priveau ca pe o arătare.

Află, așadar, că Luparul cunoaște graiul lupilor și poate comunica cu ei. A învățat asta de la tatăl și unchiul său, foști pădurari care creșteau pe lângă ei pui de lupi care îi apărau și îi ajutau să vâneze. Astfel, Luparul a crescut în mijlocul lupilor.

Pentru a-i arata exact cum stau lucrurile, Luparul îi propune să meargă împreună în pădure în noaptea de Sfântul Andrei, când fiecărui lup îi este orânduită ca și pradă o făptură omenească pentru întreg anul.

În noaptea cu pricina, Luparul îl conduce în pădure și se urcă amândoi într-un copac, apoi, aplecat asupra unui obiect, începe a scoate tot felul de sunete și strigăte înfiorătoare. După un timp, ca răspuns, încep să se audă niște urlete, iar apoi la baza copacului apăr cinci lupi.

Încercând să-și prindă arma, judecătorul cade din copac fix în mijlocul lupilor. Însă, pe îndată apare lângă el Luparul care continuă să scoată sunete poruncitoare suflând într-o oală. Astfel, lupii măresc cercul format în jurul celor doi.

Întrucât se lovise la gleznă, judecătorul este luat în spate de către Lupar care încearcă să țină lupii departe. Atunci judecătorul a văzut o văpaie în ochii acestuia și o lumină fosforescentă ieșindu-i din degete.

După ce lupii s-au dat bătuți, judecătorul adoarme și se trezește a doua zi în patul lui. Luparul reușise.

Tot în acea dimineață a primit o telegramă și s-a mutat la București, iar despre Lupar nu mai știe nimic.


Discuția prietenilor săi l-a făcut să înțelegă că doar prin magia spiritului a reușit Luparul să supună lupii. Însă, un prieten îl contrazice: văpaia putea fi doar un fosfor folosit anume de vrăjitor.

Povestitorul nu neagă, și mângâindu-și gleznă, concluzionează că văpaia a fost la fel de magică


Dacă ți-a plăcut În mijlocul lupilor – rezumat, vezi și alte rezumate:

elefant.ro

Lasă un răspuns

carturesti.ro