Am preluat acest tag de la Worldofbooksweb.com.
Am văzut de multe ori book tag-uri și mi-au plăcut, dar cumva niciodată nu am “abordat” unul, așadar acesta este primul meu book tag.
Să începem!
Carte tipărită sau în format electronic?
Îmi plac ambele variante.
Formatul electronic mi se pare practic și comod, întrucât pot lua Kindel-ul cu mine peste tot, fiind ușor, iar faptul că pot personaliza dimensiunea și forma textului mă ajută să citesc mult mai rapid. De asemena, pot lua notițe și evidenția paragrafe mult mai ușor.
Cărțile tipărite sunt prima mea dragoste. Îmi place senzația unei cărți noi în mână și mirosul specific al paginilor. Prefer cărțile tipărite în special atunci când e vorba de cărți pentru copii, cărți cu povești, cărți ilustrate, enciclopedii, etc. Mi se par adevărate opere de artă.
Preferi să comanzi cărțile online sau să le cumperi din librării?
Cel mai des comand cărți online. Mi se pare foarte practic, iar preturile mult mai avantajoase. Dar e una din activitățile mele preferate să mă plimb prin librarii și să “simt” cărțile.
Ce carte ai vrea să fie citită de toți?
Mi-ar plăcea ca toată lumea să citească “Codul bunelor maniere astăzi” de Aurelia Marinescu, astfel poate am avea parte de o societate mai civilizată.
Ce carte subapreciată online ai recomanda?
“Creierul și inteligența emoțională” de Richard Davidson
Ultima carte pe care ai terminat-o
“Arta subtilă a nepăsării” de Mark Manson
Ultima carte pe care ai cumpărat-o
“Povesti de seară pentru fete rebele” de Elena Favilli și Francesca Cavallo
Cărţi împrumutate sau cumpărate?
Cumpărate, doar sunt o “Colectionara de carti“, cu o bibliotecă ce tinde spre infinit. 😊
Prima carte citită
Bineînțeles, am început cu cărți de povești și poezii. Dar voi trece primul roman mai matur pe care l-am citit.
“Clopotnița” de Ion Druță
O carte pe care n-ai mai citi-o niciodată
“Lecție de iubire” de Carla von Vlad. Un roman ciudat și ezoteric.
Cel mai ciudat obiect pe care l-ai folosit ca semn de carte
Un protej-slip subțire. 😄
Judeci o carte după copertă?
Nu neapărat. Dar îmi fug ochii după coperțile groase, sclipitoare și frumos ilustrate, care parcă te iau de mână și te aruncă direct printre paginile cărții.
Cărţi care te fac să plângi sau cărţi care te fac să râzi?
Bineînțeles, nu vreau să îmi provoc suferință emoțională când citesc, deci cărțile care mă fac să rad. Cu toate astea apreciez cărțile bine scrie care îmi fură câte o lacrimă.
Lumea noastră sau ficţiune?
Lumea noastră desigur, completată însă cu multe cărți de ficțiune.
Când ai timp să citeşti?
Ori de câte ori am chef, citesc. În special când mă observ navigând aiurea pe social media, arunc telefonul și pun mâna pe carte. Am tot timpul kindel-ul cu mine, deci n-am nicio scuză. Iar ori de câte ori am mâinile ocupate, am tot timpul la îndemâna o carte audio.